Vineri, 7 martie a avut loc cea de-a treia ediţie a conferinţei de business feminin The Woman, cel mai important eveniment de leadership feminin din România. Evenimentul a adunat, în cadrul centrului de conferinţe Grand Hotel Italia, peste 300 de femei de afaceri din opt oraşe (Cluj Napoca, Bucureşti, Sibiu, Baia Mare, Zalău, Oradea, Bistrita, Focşani), femei care ocupă poziţii de top în companii sau femei care urmează să facă primii paşi în lansarea şi dezvoltarea businessului propriu.
[easyrotator]erc_0_1394451541[/easyrotator]
Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu entuziasm şi de către personalităţile marcante ale Clujului. Invitaţi speciali la eveniment, domnul primar Emil Boc, preşedinta Asociaţiei Femeilor de Afaceri Mihaela Rus, preşedintele Clubului Oamenilor de Afaceri Germani Ludger Thol şi directorul executiv al Asociaţiei Cluj Capitala Europeană 2021 Florin Moroşanu au adus doar cuvinte de apreciere la adresa organizatorilor, Libero Events.
,,Femeile de afaceri sunt un model de urmat de către alte femei pentru că au demonstrat că se poate! Se poate depăşi un climat plin de prejudecăţi (încă!) şi clişee prin reuşita femeilor de afaceri! La mulţi ani şi succes!” Emil Boc.
În cadrul evenimentului au avut loc prezentări şi paneluri de dezbateri pe marginea unor teme legate de start-upul unui business, leadership, antreprenoriat, branding personal, contraste între femei şi bărbaţi în lumea afacerilor.
Amalia Năstase și Andreea Raicu au vorbit despre branding personal și pasiune în muncă. Alte povești de succes au mai fost împărtășite de: Monica Jitariuc (Managing Director-The Practice), Iren Arsene (Managing Partner CURTEA VECHE Publishing), Mirela Bucovicean (Owner Molecule F), Violeta Ciurel (Preşedinte şi CEO la Axa Asigurări România), Smaranda Buduru (Managing Partner STOMESTET), Ruxandra Hurezeanu (Fondator şi Director General Ivatherm), Simona Baciu (Fondator şi Preşedinte Transylvania College), Manuela Ciugudean (PR Manager Central şi pe Europa de Est la Intel Corporation) şi Madalina Bălan (Consultant Senior şi Managing partner la HART Consulting).