YouTube va lansa anul viitor un serviciu muzical premium, prin intermediul căruia videoclipurile și melodiile vor putea fi accesate în baza unui abonament. Serviciul muzical cu plată nu va difuza reclame, iar utilizatorii vor putea stoca melodiile, ascultându-le chiar și atunci când nu sunt conectați la internet.
Potrivit publicaţiilor The New York Times şi Billboard, abonamentul lunar pentru accesarea noului serviciu muzical al YouTube ar urma să fie de 10 dolari. Totodată, acest nou serviciu de muzică va fi special conceput pentru a fi accesat de pe telefoanele mobile inteligente şi de pe tablete.
Sursă știre și foto: mediafax.ro, developers.google.com