I love Cluj! Dan Chiorean

Pentru că iubim Clujul, am pornit în căutarea oamenilor cu poveşti frumoase, prin locurile oraşului pe care îl iubim. I-am întrebat de ce iubesc Clujul. Astăzi, actorul clujean Dan Chiorean, care a debutat de curând şi în film, ne povesteşte despre dragostea sa pentru Cluj.

dan chiorean rockerIubesc Clujul pentru că fără să fiu întrebat am avut privilegiul să mă nasc aici, pentru că este locul unde ori de câte ori plec, mi-e dor să mă întorc.  Pentru că aici este strada care păstrează secretul primilor paşi ai adolescenţei mele pe care i-am făcut sub fereastră iubitei, care în acele momente nu ştia de existent mea.

Iubesc Clujul pentru că aici am reuşit să termin liceul, spun am reuşit deoarece fără candoarea, intuiţia şi înţelepciunea dascălilor mei, în special a Dirigintei, nu reuşeam să pornesc spre împlinirea visului meu adică de a fi actor şi a juca pe Scenă Teatrului Naţional.

Iubesc Clujul pentru că deţine un loc magic: Teatrul Naţional, loc unde încerc să dăruiesc tot ce e mai bun din sufletul meu prin personajele cărora le dau viaţa. Iubesc Clujul pentru că aici, înainte de lăsarea cortinei, am şansă să Mulţumesc şi să mă Înclin cu mâna pe inimă în faţa unui public sensibil şi receptiv.

Iubesc Clujul pentru că există Cinematograful Florin Piersic (Republica) unde, „protejat” de întunericul din timpul proecţiilor, visam să apar pe Merele Ecran și pentru că sunt un visător incorigibil, mi-am văzut visul împlinit în filmul Rocker în regia unui om minunat, Marian Crișan cu a lui echipă de mega-profesioniști.

Iubesc Clujul pentru că aici iubesc, sufăr, aici împărtăşesc dezamăgirile şi bucuriile, pe scurt: AICI TRĂIESC… Şi nu în ultimul rând… Iubesc Clujul pentru că aici trăiesc cei mai minunaţi oameni, părinţii mei, fratele meu şi nepoţelul meu!

 Credite foto: Răznan Leucea