Toamna este întoarcerea la esențial. La natură, la ritmul pe care îl simți, la lucrurile simple și frumoase care se adună și capătă sens împreună.
Pentru sezonul Fall 2026, Meli Melo spune această poveste printr-o nouă campanie, construită în jurul ideii de „Recolta lucrurilor frumoase”, cu Sandra Stoicovici – @littlestoriesofmylife ca imagine a sezonului.
Shootingul campaniei a fost realizat într-un decor autentic de vie, la Gramofon Wine, într-un peisaj în care natura, recolta și universul Meli Melo s-au întâlnit.
Struguri copți, fructe de sezon, texturi naturale, obiecte cu povești și culorile profunde ale toamnei creează cadrul noii colecții. Nuanțe de prună, burgundy și strugure copt, crem, olive și chocolate brown se regăsesc în accesoriile sezonului și aduc garderobei de toamnă o paletă caldă, bogată și feminină.
Campania vorbește despre autenticitate și despre întoarcerea la countryside, la frumusețea lucrurilor care nu au nevoie de prea mult pentru a fi speciale: o zi în vie, o recoltă bogată, o masă împreună, un drum care te scoate din ritmul obișnuit și oamenii cu care alegi să împarți toate acestea.
Lucrurile frumoase se adună și ne adună.
Este ideea care însoțește sezonul Fall 2026 și care devine mai mult decât o direcție de comunicare. Este o stare.
O stare în care accesoriile Meli Melo se întâlnesc cu natura, moda cu autenticitatea, iar un shooting de campanie se transformă într-o experiență care poate fi trăită și împărtășită.
„Pentru Fall 2026 ne-am dorit o întoarcere la esențial. La natură, la countryside, la frumusețea lucrurilor simple și la bucuria de a le trăi împreună. «Recolta lucrurilor frumoase» vorbește despre tot ceea ce adunăm într-un sezon: lucruri, amintiri, oameni, stări. Iar pentru noi, toate acestea se leagă firesc de universul Meli Melo”, spune Laura Nicolau, PR & Marketing Manager Meli Melo.
Alegerea Gramofon ca loc pentru shootingul Fall 2026 face parte din această direcție. Un spațiu autentic, în mijlocul viei, a oferit cadrul pentru o poveste de toamnă în care accesoriile nu sunt doar elemente de styling, ci parte dintr-un univers mai larg, construit în jurul feminității, naturii și bucuriei de a trăi frumos.
În continuarea campaniei, Meli Melo va duce această poveste mai departe prin activări, conținut digital, colaborări cu creatori de conținut și experiențe dedicate comunității sale, transformând sezonul Fall 2026 într-o invitație de a redescoperi plăcerea lucrurilor simple.
Pentru că, uneori, lucrurile frumoase se adună și ne adună.
Meli Melo Fall 2026 – Recolta lucrurilor frumoase.
Despre Meli Melo
Meli Melo este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești de lifestyle și fashion accessories, prezent la nivel național printr-o rețea de aproximativ 70 de magazine.
Universul Meli Melo reunește accesorii fashion, bijuterii, produse beauty, gift items și colecții dedicate momentelor speciale, dar si obiecte home&deco, într-un concept construit în jurul feminității, stilului personal și bucuriei de a trăi frumos, în fiecare zi.
www.melimeloparis.ro
