Expoziția specializării Master Design Textil din UAD Cluj-Napoca

MACN 2024 AfișTactil-Textil

14-29 noiembrie 2024

Vernisaj: joi, 14 noiembrie 2024, ora 17:00

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes județean,care funcționează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în
perioada 14-29 noiembrie 2024, expoziția de grup Tactil / Textil, un proiect
coordonat de prof. univ dr. habil. Radu Pulbere și prof. univ. dr. Radu Șerban.

Această expoziție este curatoriată de lect. univ. drd. Tina Chiriță și asist. drd. Larisa
Petcuț și este realizată cu sprijinul Asociației Culturale Continuum, în parteneriat
cu MINDTHEGAP din Târgu Mureș și Daisler Print House din Cluj-Napoca.

Vernisajul va avea loc joi, 14 noiembrie 2024, de la ora 17:00, în sălile de
expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă, în prezența artistelor expozante
și a echipei de organizare. Din partea instituției vor fi gazde Lucian Nastasă-Kovács,
managerul instituției și Florin Gherasim, muzeograf, critic de artă.

Expoziția reunește o selecție de lucrări realizate pe parcursul ultimilor 10 ani de
către un grup de absolvente ale programului de Masterat în Design Textil de la
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Se inițiază astfel o necesară și relevantă
panoramă asupra diversității tematicilor, conținuturilor, a perspectivelor și a realizărilor
inițiate în cadrul programului, care mută accentul dinspre o viziune tradițională asupra
artelor textile, spre conexiuni cu problematicile artistice contemporane.

Utilizând materialele, mediile și tehnicile textile ca vectori de creațíe și expresie,
lucrările elaborate reprezintă contribuții inovative. Acestea explorează domeniul
textilelor experimentale, al aplicațiilor în artă și design textil pentru categorii de obiecte
precum materiale textile cu utilizări multiple, surface design pentru aplicații textile sau
obiecte textile de expresie artistică.

Urmărind o schimbare de paradigmă privind genurile artelor vizuale și designul în
arta contemporană, într-o manieră fluidă și trans-disciplinară, acestea deschid noi
oportunități pentru abordarea designului prin integrarea expresiei textile, precum și
realizarea unor noi tipologii de obiecte hibride. Operele realizate prezintă un grad
important de originalitate, derivat din abordări neconvenționale și cercetarea unor
materiale și tehnici alternative, fiind utilizate materiale în prealabil deconstruite,
recompuse, prelucrate și reformulate. (Radu Pulbere, coordonator proiect)

Cele 21 de tinere artiste sunt: Laura Besoi, Timeea Brândaș, Denisa Călianu, Tina
Chiriță, Cezara Costescu, Oana Rău Cotuna, Andreea Holotă, Cătălina Iacob, Gabriela
Iușan, Kuti Maria, Mali Tilda, Ioana Mărcean, Denisa Marchiș, Cristina Mocan, Andreea
Naherniac, Ida Olteanu, Larisa Petcuț, Maria Pop, Eliza Stanciu, Maria Untilov, Zay
Arabela.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 15 – 29 noiembrie 2024, de miercuri până
duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

No Comments Yet

Comments are closed