Prima ediție Noaptea Companiilor București a conectat 19 branduri de top cu peste 2.000 de studenți și profesioniști

NoapteaCompaniilor_Day1
  • Industriile vedetă ale târgului de joburi: energetică, bancară, IT și divertisment;

    Workshop-urile de Inteligență Artificială, magnet pentru vizitatori;

    Peste 2.000 de participanți au vizitat cele 19 companii participante, între 16-17 octombrie;

    Evenimentul a depășit granițele Bucureștiului, cu înscrieri din orașe precum Ploiești și Pitești;

Târgul neconvențional de joburi Noaptea Companiilor, organizat pentru prima dată în Capitală, în perioada 16-17 octombrie, a atras peste 2.000 de participanți în cele două zile, confirmând estimările inițiale ale organizatorilor. Sectorul bancar, energetic, respectiv IT și divertisment au fost cele mai căutate industrii, în timp ce workshop-urile de Inteligență Artificială s-au numărat printre cele mai populare activități.

Evenimentul a reunit nu doar studenți și tineri profesioniști din Capitală, ci și participanți din orașele vecine, precum Ploiești și Pitești, asumându-și astfel rolul de hub regional pentru oportunități de carieră.

Evenimentul, recomandat de eJobs – site-ul cu joburi 100% reale, a fost organizat în premieră la București de către CBRE România, liderul pieței locale de consultanță imobiliară și al segmentului de office. De asemenea, ediția inaugurală din Capitală a beneficiat de parteneriate cu 11 universități cheie, inclusiv cu Universitatea din
București.

„Noaptea Companiilor a fost mai mult decât un simplu târg de joburi – a fost un spațiu deschis unde companiile și talentele în ascensiune au putut interacționa într-un mod autentic. Ne-a surprins plăcut nu doar numărul mare de participanți, ci și diversitatea acestora – de la studenți aflați la început de drum până la profesioniști care explorează noi direcții de carieră. Faptul că am reușit să deschidem ușile birourilor a numeroase companii din industrii foarte diferite demonstrează că evenimentul are potențialul de a deveni un hub regional de recrutare și employer branding. Suntem încântați de interesul generat și de faptul că acest format neconvențional a reușit să conecteze companiile cu viitorii lor colegi într-un mod cât se poate de natural și dinamic”, a declarat Tudor Ionescu, Head of A&T Office la CBRE România.

Pe parcursul evenimentului, desfășurat în cele două zile, între orele 16:00 și miezul nopții, vizitatorii au avut ocazia să exploreze birourile companiilor participante, în funcție de programul acestora și de relevanța pentru cariera lor profesională.

Lista companiilor care s-au alăturat primei ediții din București include branduri de renume precum Accenture, AECOM, Antena Group, ARRISE, Avon, BCR, Bitdefender, Booking Holdings, Concept Structure, DB Tech, IKEA, KPMG, OMV Petrom, Orange, Siemens Energy, Societe Generale, Ursus, Veridion și WeMat.

„A fost o reală plăcere să avem alături tineri entuziaști, dornici să descopere cine suntem și ce facem. Credem că acest format inovator reprezintă un pas înainte în transformarea procesului de angajare și ajută participanții să-și ajusteze așteptările și obiectivele profesionale într-un mod realist și transparent”, spun reprezentanții
Siemens Energy.

Companiile participante la Noaptea Companiilor au apreciat în mod deosebit interacțiunea directă și deschisă cu potențialii candidați, considerând că evenimentul a reprezentat un pas important în transformarea procesului de recrutare. Formatul inovator a permis companiilor să ofere o imagine autentică a mediului lor de lucru, ceea ce a ajutat participanții să își ajusteze așteptările și obiectivele profesionale într-un mod realist. De
asemenea, interacțiunile au generat un interes semnificativ pentru pozițiile disponibile, deschizând noi oportunități de colaborare prin programarea primelor interviuri.

„Interacțiunile au fost nu doar calitative, ci și extrem de productive, mai ales pe partea de recrutare, unde am identificat candidați promițători. Primele interviuri sunt deja în calendar, deschizând noi oportunități de colaborare”, subliniază Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG România.

„Evenimente precum Noaptea Companiilor oferă companiilor ocazia să se prezinte potențialilor candidați exact așa cum sunt – își deschid porțile, își prezintă tehnologiile și răspund la întrebări și curiozități într-un mediu cât mai prietenos. Suntem bucuroși să oferim această oportunitate: interacțiunea directă cu angajații noștri oferă informații mult mai valoroase decât orice anunț de angajare. Vizitatorii au avut șansa să descopere parcursul de la idee la produs și să înțeleagă mai bine misiunea noastră: de a face lumea digitală mai sigură. Ne onorează interesul crescut al candidaților pentru Bitdefender și ne mândrim că anul acesta am fost principala atracție din București. Vrem să inspirăm și să oferim o imagine autentică a ceea ce înseamnă să faci parte din Bitdefender – o echipă dedicată, care creează de la zero produse tehnologice folosite de milioane de familii și companii din întreaga lume”, afirmă Bogdan Mihalcea, Senior Talent Acqusition Specialist, Bitdefender.

„Ne-a făcut o reală plăcere să fim prezenți la Noaptea Companiilor! Am avut ocazia să discutăm cu oameni mega faini, super interesați de Veridion și de joburile noastre. Participanții au fost de o calitate extraordinară, iar energia a fost la cote maxime! Abia așteptăm să-i primim cu brațele deschise pe noii colegi și să construim împreună viitorul”, adaugă Cosmin Pîrvu, Startup Program Manager, Veridion.

Noaptea Companiilor a început în 2019 la Cluj-Napoca și s-a extins, începând cu 2023, în orașele Iași și Târgu Mureș. Organizarea a fost întreruptă temporar din cauza pandemiei de COVID-19, iar târgul a fost reluat în 2022, reunind până la ediția din acest an 85 de companii participante.

No Comments Yet

Comments are closed