10.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului

Cantus Mundi_Ora Pamantului_3

Sâmbătă, 23 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 10.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, pentru a transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul.

A opta ediție Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi este organizată în an aniversar, la zece ani de la oficializarea Programului Național Cantus Mundi la nivel guvernamental. Copiii și coordonatorii lor vor desfășura concomitent activități muzicale în 77 de localități din România și Republica Moldova. S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de județe, București și Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și raionul Fălești, Republica Moldova.

La ora 20:30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor vor cânta în spații publice, parcuri, piețe sau în fața instituțiilor din toată țara pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Repertoriul tuturor recitalurilor simultane susținute de copii face parte din broșura Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi 2024, editată special pentru eveniment, ca în fiecare an, de profesioniștii Corului Madrigal și Cantus Mundi.

În București, Ora Pământului va fi celebrată de Cantus Mundi printr-un amplu eveniment muzical la Opera Comică pentru Copii. Peste 400 de copii și tineri din 16 coruri invită publicul din capitală să îi susțină în demersul lor de a schimba lumea în bine prin muzică, implicare și responsabilitate față de natură.

Baia Mare se află din nou în topul orașelor participante, găzduind și în acest an cel mai mare număr de coriști care vor cânta în Parcul „Regina Maria” și în curtea Liceului cu Program Sportiv Baia Mare. Peste 1.200 de copii din 46 de coruri și ansambluri Cantus Mundi vor susține la Baia Mare recitaluri corale și mini-concerte dedicate planetei, începând cu ora 20:30.

Lista evenimentelor Ora Pământului împreună cu Cantus Mundi din toată țara va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania.

No Comments Yet

Comments are closed