S-au afișat rezultatele examenului de admitere la UMF „Iuliu Haţieganu”

admitere UMF Cluj 3

Examenul de admitere la studiile de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc duminică, 23 iulie și s-a desfășurat impecabil pentru toți cei implicați, candidați și organizatori. 

Probele scrise au avut loc în spații special amenajate, în amfiteatrele universității, dar și la Sala Polivalentă BTArena și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, în organizarea concursului de admitere fiind implicate peste 250 de cadre didactice, studenți și personal administrativ din cadrul universității.

 

Anul acesta, au concurat 1.567 de candidaţi pentru 680 de locuri la buget şi 370 de locuri cu taxă. Cele mai căutate specializări au fost Medicina – cu 3,2 candidați pe un loc la buget și Radiologia și Imagistica – cu 3,1 candidați pe un loc bugetat. La Tehnică Dentară concurența a fost de 1,8 candidați pe un loc bugetat, iar la programele de studii Asistență Medicală Generală și Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare medicală concurența a fost de 1,7 candidați pe un loc fără taxă. În total, la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.308  candidați, iar la Facultățile de Medicină Dentară și Farmacie s-au înscris 180, respectiv 78 candidați. 

Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore. 

La programele de studii Medicină, Balneo-fiziokinetoterapie și Recuperare Medicală și Tehnică Dentară, nota cea mai mare a fost 10. La programul de studiu Farmacie, cea mai mare notă a fost 9,91, la Medicină Dentară, 9,79, la Asistență Medicală Generală – 9,85, Radiologie și Imagistică – 9,55, iar la Nutriție și Dietetică 9,70. La programul de studiu Medicină, 5 candidați au fost admişi fără concurs, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.

„A fost un examen dificil pentru că avem un grad de exigență crescut, din dorința de a ne selecta cei mai buni candidați. La universitatea noastră, toate întrebările sunt la prima vedere, diferit față de restul universităților medicale din țară. Această selecție riguroasă își arată roadele nu numai pe parcursul facultății, dar mai ales la sfârșitul acesteia când absolvenții noștri au, an de an, cele mai bune rezultate la concursul național de rezidențiat. În acest an am avut tineri candidați foarte bine pregătiți, dintre care unii au trecut examenul cu notă maximă, lucru foarte rar la un examen atât de dificil și mă bucur să constat că interesul pentru profesiile din domeniul sănătății rămâne ridicat. Și în acest an, concursul de admitere s-a desfășurat în condiții impecabile, astfel încât candidații să își poată concentra atenția și emoțiile doar în scop constructiv, la rezolvarea grilelor. Le sunt recunoscătoare colegilor mei care, din nou, s-au mobilizat exemplar. Îi felicit și le urez mult succes viitorilor noștri studenți”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Rezultatele examenului au fost făcute publice pe site-ul universității și afișate la avizierele de la rectorat, situat pe str. Victor Babeș nr. 8. Rezultatele finale, după contestații, se vor afișa în data de 25 iulie, iar candidații declarați admiși își vor putea confirma locul în perioada 28 iulie – 11 august.

No Comments Yet

Comments are closed