Timpul s-a oprit. Și noi odată cu el.
E prima dată, în mulți, mulți ani, când m-am oprit și eu. M-am oprit și am observat cireșul în floare din curtea vecinului, calmul cerului de dimineață, galbenul lalelor din buchetul de pe masă, liniștea din jur…
M-am oprit și am început să îmi amintesc detalii ale unei vieți pe lângă care am alergat, eu, noi, voi. Detalii pe care dacă le-aș fi observat, mi-ar fi schimbat, poate, viața.
Dar viața e acum, aici. Cu alte detalii. Și cu mai mult timp, cadou. Și am decis să o privesc, să o ascult. Și să mă descopăr pe mine, pe oamenii din jur pentru care nu am avut timp de-adevăratelea, niciodată. Timp să le văd zâmbetul, să le ascult cuvintele și să trec dincolo de ele, să le observ fericirea sau tristețea, timp cu ei.
Îmi vine să plâng, am ratat atât de multe…
Și să râd pentru că nu e timpul pierdut.
