Pe 27 septembrie ne-am întâlnit cu Adinish.com, boutique online ce ne propune un nou concept în materie de design și puericultură, tipic scandinav, în cadrul unui eveniment dedicat părinților și viitorilor părinți, într-un spațiu special amenajat, ca o poveste nordică, la 13la11.
Gazdele evenimentului au fost cele două familii, care împreună au creat Adinish, familiile Bușilă și Foldager: Andrei, Ioana, Anne-Marie, Anabella, Bertil, Ture și Adina. Adinish este o afacere de familie, la care fiecare participă cu tot sufletul și toate resursele pe care le are, cu răbdarea și încrederea cu care crești un copil.
Adinish propune stilul scandinav, minimalismul și materialele naturale fiind în mod special benefice creșterii și dezvoltării copiilor.
„Avem două mari repere în alegerea brandurilor: designul și responsabilitatea față de mediu și societate. Designul este important în viața noastră și a copiilor noștri, un design minimalist, în culori neutre aduce cu sine o atmosferă calmă și luminoasă propice dezvoltării unui copil. Prin produsele noastre vrem să subliniem faptul că te poți bucura de un design remarcabil chiar și când casa aparține mai mult copiilor”, a declarat Adina Foldager, proprietar Adinish.
Responsabilitatea față de mediul înconjurător și societate ar trebui să se manifeste în fiecare aspect al vieții noastre, inclusiv în alegerea produselor necesare creșterii copiilor noștri. „Atunci când alegem un brand și produsele acelui brand trebuie să fim conștienți de tot ce însumează acele produse: materialul, oamenii care le creează, impactul lor asupra mediului. Suntem pe acest pământ pentru a trăi în armonie cu el, cu natura, iar impactul pe care îl avem asupra lui ar trebui să fie cât mai mic”, a mai adăugat Adina.
Grija pentru nevoile clienților este de asemenea un punct central al business-ului Adinish, serviciul de relații fiind prompt, politicos, complet și orientat către găsirea soluțiilor potrivite nevoilor și situațiilor care, în cazul părinților, sunt de fiecare dată unice.
Invitații au putut să cunoască direct câteva dintre produsele de pe platforma Adinish, puse într-un context cald și minimalist, în decorul creat de arhitecții Architecture to Measure.
În cadrul evenimentului, Adinish a anunțat proiectul de CSR la care s-a angajat să participe și care are ca obiectiv sănătatea copiilor, împreună cu Asociația Dăruiește Viața. Astfel, la achiziționarea unui produs Oli & Carol, 10% din preț va merge către Asociația Dăruiește Viața pentru proiectul de construire a primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, în curtea Spitalului de Copii Marie Curie din București.