Echipa proiectului „Geta Brătescu – Apariții“, care va reprezenta România la Bienala de la Veneția, a început seria de prezentări publice

Echipa proiectului „Geta Brătescu – Apariții“, care va reprezenta România la Bienala de la Veneția în 2017, organizează o serie de întâlniri și discuții publice, cu scopul de a familiariza publicul cu opera Getei Brătescu și conceptul curatorial al expoziției. Primul eveniment a avut loc, marți, în București, și este urmat de alte două întâlniri cu publicul, la Cluj, miercuri, și Timișoara, joi.

La evenimentul de la București, au participat, printre alții, Attila Kim, comisarul Pavilionului României, și Magda Radu, curatorul expoziției.

Expoziția „Geta Brătescu – Apariții“ se va desfășura în Pavilionul României din Giardini della Biennale și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică și va fi deschisă publicului între 13 mai și 26 noiembrie 2017.

Potrivit lui Attila Kim, comisarul Pavilionului României, aceasta este prima Bienală de Artă, când același proiect are loc în două locații diferite în Veneția.

„Nu este o dorință care s-a născut din partea noastră de a organiza o expoziție în două locații, respectiv să eliminăm șansa de a avea două expoziții, cum ne-am obișnuit cu ultimele ediții, este o nouă reglementare pe care ne-a impus-o fundația Bienalei, prin care ei acceptă participarea națională cu un singur proiect. Acel singur proiect poate să se desfășoare în mai multe locații, dar nu poate să existe în programul oficial mai multe expoziții, și în cazul acesta noi eram puși în situația, cumva, de a alege dacă reducem prezența noastră în Veneția doar la Pavilion sau dacă încercăm să includem, în continuare, și Galeria Institutului Cultural Român“, a explcat Attila Kim, la întâlnirea de la București.

De asemenea, Attila Kim a precizat că organizarea acestei expoziții reprezintă o provocare curatorială, „știind faptul că Pavilionul din Giardini este vizitat de un public interesat direct de expozițiile Bienalei, pe când Institutul Cultural Român, prin amplasarea lui, atrage și un alt tip de public – publicul larg, trecători, localnici sau turiști – pe această stradă pietonală principală pe care se află“.

Totodată, echipa proiectului „Geta Brătescu – Apariții“ își dorește ca prezența Bienalei în România să fie cât mai puternică.

„Publicul să știe despre Bienala de la Veneția nu numai cu ocazia conferinței de presă anuale, ci, cumva, să fie informat de-a lungul anului și să facem toată lumea să înțeleagă, atât partea administrativă, cât și a publicului larg, că Bienala de la Veneția este cel mai important eveniment de diplomație culturală pe care îl avem în lume, atât în domeniul artelor, cât și al arhitecturii“, a mai spus Attila Kim.

Participarea Getei Brătescu la Bienala de la Veneția aduce împreună lucrări din toate etapele de lucru ale artistei – multe dintre ele arătate în premieră –, demonstrând dezinvoltura cu care artista utilizează o multitudine de medii artistice.

 „În Noua Galerie a ICR, vor fi prezentate câteva lucrări care pun accentul pe procesul de lucru al artistei, fie că este vorba de procesul fizic, de actul facerii, așa cum apare, de pildă, în filmul «Mâini», din 1977, fie că este vorba de un tip de proces mental extrem de elaborat și multistratificat, așa cum se întâmplă în cazul ciclului «Medeea»“, a spus Magda Radu, curatorul expoziției.

Potrivit acesteia, prezența Getei Brătescu la Bienala de la Veneția punctează și un moment foarte important: este prima dată când, în istoria expozițiilor din cadrul Pavilionului, avem de-a face cu o expoziție personală a unei artiste. „Acest lucru cred că este semnificativ, pentru că suntem, în acest moment, într-un stadiu în care creația artistelor femei este recuperată la nivel global, marile muzee de artă modernă și contemporană încep să dedice ample retrospective artistelor femei, a mai spus Magda Radu.

Expoziția „Geta Brătescu – Apariții“ de la Bienala de la Veneția va fi însoțită de un catalog, care cuprinde fragmente din cărțile Getei Brătescu, ce vorbesc despre practica sa artistică,  despre viziunea asupra artei și asupra vieții. Geta Brătescu nu doar crează, ci și scrie despre acest lucru.

„În ceea ce privește o astfel de expoziție, dedicată unui artist cu o traiectorie atât de impresionantă ca Geta Brătescu, mi s-a părut important, cumva, ca vocea ei să fie, în primul rând, în centrul expoziției și în centrul conceptului, prin textele care stau, de multe ori, în spatele lucrărilor ei, prin materialele adiacente, printr-un tip de cercetare artistică pe care ea îl elaborează în mai multe cazuri“, a explicat Magda Radu, curatorul expoziției.

Expoziția „Geta Brătescu – Apariții“ va fi deschisă publicului între 13 mai și 26 noiembrie și se articulează în jurul a două coordonate principale: atelierul – o temă centrală care a modelat traiectoria artistică a Getei Brătescu – și reflecția îndreptată asupra subiectivității feminine prin diversele moduri de conceptualizare a feminității.