Marius Hristescu e un mozaic muzical, compune, dirijează şi pregăteşte de ani buni proiecte inedite ce îmbină muzica simfonică cu alte stiluri muzicale. Colaborarea cu Tudor Gheorghe şi proiectul Anotimpurile Poeziei Româneşti nu ne sunt străine. Cel mai recent proiect „Carmen pe ritmuri de ROCK” a avut premiera la sfârşitul lunii mai, la Craiova, aducând pe aceeaşi scena Concertino Accordion Band, Corul şi Baletul Operei Române Craiova, Corul Liceului de Arte Marin Sorescu şi o distribuţie internaţională de renume. Până vom reuşi să urmărim acest spectacol, am stat puţin de vorbă cu el.
De ce aţi ales lucrarea „Carmen” de Bizet pentru acest tip de concert?
După premiera din 3 martie 1875, şi a morţii lui Bizet, stins prematur doar 3 luni mai târziu, opera Carmen avea să atingă recunoaşterea internaţională absolută în mai puţin de 10 ani. Va rămâne probabil una din cele mai cunoscute opere din istoria muzicii, iar Habanera sau Cântecul Toreadorului, două arii care, alături de cele din operele lui Verdi sau Rossini, vor fi cu siguranţă încununate de apalauze furtunoase de fiecare dată când vor fi auzite. Acest succes fulminant rapid, dar şi cantabilitatea şi frumuseţea temelor muzicale, a făcut poate ca opera Carmen, mai mult decât altele, să atragă compozitorii succesori lui Bizet. Preluând fragmente sau teme (melodii), aceştia au creat diverse alte forme muzicale, sau au prelucrat, reorchestrat, au aranjat pentru diferite instrumente solo sau cu acompaniament de pian sau orchestră. Fantezii, variaţiuni şi suite orchestrale, creaţii ale unor compozitori-instrumentişti de marcă ai epocilor următoare, Pablo de Sarasate, Francois Borne, Jeno Hubay, Ferruccio Bussoni, Rodion Shchedrin (şi lista ar putea continua), au deschis drumurile şi către alte genuri de muzică (jazz, rock, pop, disco), dar şi diverselor adaptări pentru balet clasic, flamenco, film sau teatru.
Nu întâmplător am ales Carmen, precum vedeţi, ci pentru că este opera care se pretează poate cel mai bine genului rock şi care, cu siguranţă, are cea mai mare deschidere către nou. Şi nu vorbesc numai din punct de vedere muzical, având în vedere că opera utilizează şi elemente ale teatrului vorbit (scenariu, costume, decoruri); toate trebuiau să aibă un numitor comun, iar muzica lui Bizet ne-a permis acest lucru.
Cât timp au durat pregătirile?
Alegerea acestei lucrări nu îmi aparţine doar mie, ci a fost subiectul primelor discuţii cu Managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, care a semnat şi regia artistică a spectacolului. Primele întâlniri avute în toamna anului trecut, împreună cu Eugen Negruţă, conducătorul Concertino Band, au fost motorul care a pornit această „maşinărie”. În ianuarie existau deja câteva părţi muzicale şi din aceeaşi perioadă a început în paralel lucrul la reorchestrarea întregii opere (patru acte – aproximativ două ore şi jumătate de muzică), dar şi la crearea decorurilor sau costumelor. Repetiţiile muzicale de ansamblu au început în aprilie şi cam prin 10 mai am intrat în linie dreaptă. Un astfel de spectacol necesită mult timp de pregătire şi vă daţi seama că în aceste luni premergătoare nu prea a ştiut nimeni ce zi a săptămânii este, sau dacă e zi sau noapte. Cu o zi înainte de premieră, repetiţia generală a început la ora 23.00 şi s-a încheiat în zori!
Care au fost reacţiile publicului?
Din păcate nu am reuşit până în acest moment să facem decât o singură reprezentaţie, dar publicul craiovean a fost prezent în număr foarte mare. Era o mare de oameni ceea ce reuşeam să văd de pe scenă de sus, unde eram cocoţaţi noi, „orchestra” Concertino. Am citit în presa de a doua zi că în Piaţa Mihai Viteazu ar fi fost câteva mii de oameni. Aplauzele lor au răsunat minute în şir! Ştiu că deja s-au semnat două contracte pentru un turneu naţional de vară şi unul de toamnă şi sper să avem mai multe detalii în curând despre prezenţa aceastei versiuni în mai multe oraşe ale ţării.
Care sunt diferenţele orchestraţiei, ce instrumente au fost folosite în cazul Carmen – Rock, diferite faţă de versiunea originală?
Toată partitura a fost reorchestrată pentru Vioară, 7 Acordeoane şi band rock (chitară electrică, chitară bas, clape şi secţie ritmică). În două momente apare şi Flautul. Muzica nu a fost alterată absolut deloc, au rămas aceleaşi părţi, forme muzicale, structuri. E adevărat însă că „sound”-ul este diferit şi împreună cu secţia ritmică, acesta aduce modifcări ale stării sau caracterului, pentru că evident te trimit într-o altă epocă, într-un alt timp.
Din păcate a fost un minus evident pe care l-am simţit pe parcursul întregului show. Sonorizarea nu a fost la înălţimea spectacolului şi a muzicii propuse de noi, deşi probele de sunet de dinainte au durat mai mult de 5 ore.
Cum s-au adaptat soliştii, ca tehnică?
Soliştii, ca şi corul, sau corul de copii, au avut aceeaşi partitură, fără nicio modificare majoră. Au fost câteva recitative muzicale înlocuite cu text, şi singura diferenţa „vizibilă” a fost poate diversitatea mai mare a tempourilor, care au fost adaptate noilor situaţii orchestrale şi acustice.
Ce alte proiecte aveţi în plan?
O, păi în ce ordine să le luăm? Cronologică?
Nu, aş începe cu ideea care mi-a încolţit după acest spectacol, ce înseamnă de fapt revenirea la un proiect mai vechi, de acum vreo 10 ani şi anume, crearea unei opere rock. M-am şi revăzut zilele trecute (şi mă bucur nespus de această reîntâlnire) cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mulţi ani şi cu care începusem în acele vremuri să lucrăm la un proiect foarte curajos, dar pe care a trebuit să îl amânăm nedefinit. Nu mai contează de ce. Să spunem că nu era atunci „timpul” potrivit. Radu Fornea, Daniel Alexandrescu şi Mircea Presel sunt K1 şi suntem prieteni foarte buni, deşi au trecut ani de zile în care nu ne-am văzut. Ne-am întâlnit acum, după 10 ani şi sper să fie acum „timpul” în care să aducem filonul bizantin şi elementele arhaice româneşti în ritmurile tumultoase ale secolului în care trăim.
Până atunci însă, mă aşteaptă o vară mai mult decât fierbinte. Voi reorchestra Toamna Simfonic pentru spectacolul din 26 octombrie de la Sala Palatului care probabil este aproape vândut, iar domnul Tudor Gheorghe mi-a dat şi piesele pentru un spectacol cu totul nou al acestei toamne, pe care l-a intitulat mai mult decât sugestiv: „Îndrăgostiţi fără noroc”.
Un alt proiect pe care aş vrea să îl aduc la viaţă tot în această toamnă, ar fi un spectacol cu muzică românească reorchestrată şi adaptată pentru soprană şi orchestră, iar acest proiect este ideea sopranei Alexandra Coman.
Bineînţeles că există şi alte proiecte, invitaţii în calitate de dirijor în stagiunile de concerte şi spectacole ale filarmonicilor şi operelor din ţară, dar important este că a revenit dorinţa de scrie ceva nou, de a compune şi asta mă bucură foarte mult.
Revenind la muzicianul Marius Hristescu, cum a început povestea dumneavoastră cu muzică?
Hm… acum ar fi o glumă, dar când am împlinit 6 ani a fost o seară de Crăciun absolut distrusă. Am primit atunci o vioară de la Moş Crăciun şi bucuria tatălui meu, violonist de profesie, a fost să mă înveţe chiar atunci să cânt. Acel scârţâit absolut înfiorător, acele sunete îngrozitoare ieşite din atingerea corzilor, m-au făcut să plâng şi să îi spun Moşului să îşi ia vioara înapoi, că dacă fac muzică eu vreau să cânt la un instrument care nu scârţie. Singurul posibil atunci a fost pianul, aşa că în clasa a doua aveam deja o pianină. Deşi mai târziu am ales un drum diferit, acela de compozitor şi dirijor, cu siguranţă pianul a fost instrumentul care m-a ajutat enorm să mă împlinesc artistic. Şi spun asta pentru că eu cred cu tărie că muzica reprezintă un univers mult prea vast pentru a simţi nevoia unei constrângeri de a te încadra dintr-o categorie anume – pianist, dirijor, compozitor, orchestrator… Îmi place să cred că sunt un muzician în căutarea celor mai potrivite forme de expresie. Mă gândesc cu oarecare nostalgie la vremea când nu existau aceste distincţii verbale atât de clare, când compozitorii îşi interpretau propriile lucrări şi îşi dirijau propriile simfonii, în cel mai firesc şi natural mod cu putinţă. În cazul meu, fiecare din aceste ipostaze m-au ajutat să mă cunosc mai bine. Iar acum, pot spune împăcat, că mi-am ales drumul în cunoştinţă de cauză.
Ce va îndeamnă să mergeţi mai departe, de unde va luaţi energia şi inspiraţia?
Muzica nu are o formă definită, aşa cum spunea şi marele dirijor şi profesor Sergiu Celibidache, nu corespunde niciunei forme de existenţă palpabilă, îi lipseşte componenta materială. Astfel, cu fiecare interpretare, muzicianul devine creator şi de aceea responsabilitatea este cu atât mai mare. Muzica se naşte când după un sunet apare un altul şi se creează prima articulaţie care stabileşte legătura dintre „a auzi” şi „deja auzit”, dar asta nu ajunge pentru ca ascultătorul să fie fascinat de derularea sunetului. În ceea ce urmează acestei articulaţii, se va arăta primul atribut plin de viaţă, care, din asocierea a două tonuri, formează cea mai mică lespede a viitorului templu.
Prin urmare, muzica este inepuizabilă şi prin ea poţi găsi resursele de care ai nevoie pentru a merge mai departe, indiferent de ceea ce se întâmplă în lumea materială. Bineînţeles că şi liniştea de acasă, din familie îţi dă un impuls, iar când mai ai şi Muza lângă tine, întrupată în logodnica ta, cu siguranţă nu-ţi lipseşte nici inspiraţia.
********
Invitat frecvent al filarmonicilor din ţară, a susţinut concerte alături de interpreţi, precum: Ion Ivan Roncea, Bogdan Ştefănescu, Felicia Filip, Daniela Vlădescu, Sorin Drăniceanu, Yuri Tsiple, Vlad Stănculeasa, Bogdan Zvorişteanu, Liviu Prunaru, Mirabela Dina, Hector Sanchez, Ioana Lupaşcu, Maria Solozobova, Cristian Florea iar în anul 2010, alături de soprana Diana Ţugui şi baritonul Sandor Balla, a iniţiat proiectul „Sempre Lyrica” ce s-a bucurat de un succes răsunător.
În februarie 2010, a dirijat in primă audiţie lucrări ale compozitorului cipriot Savvas Savva, în 2011 si 2013 a adus în atenţia publicului Simfonia a II-a „Romeo şi Julieta” si Simofnia a VI-a „Divina Comedie” de Alfonso Rega, în 2012 Concertul Iranian pentru Pian de Shaheen Farhat, Balada petnru trombon-bas de Eric Ewazen şi Cartoon pentru 13 instrumente de coarde şi clavecin de Zoran Eric. În februarie 2014, prezintă în primă audiție absolută, șapte piese ale unor compozitori coreeni contemporani, intr-un concert exceptional la pupitrul Filarmonicii „Banatul” Timișoara.
În ianuarie 2012 a fost invitat să dirijeze una dintre cele mai valoroase orchestre de tineri muzicieni din Zona Balcanică – este vorba de Orchestra de Coarde a Şcolii de Tinere Talente din Cuprija (Serbia).
Alte proiecte peste hotare au inclus prezenta la pupitrul Sudwestdeutsches Kammerorchester din Pforzheim, intr-un concert la Zurich si un concert pe scena Salii cu Orga din Chisinau, la pupitrul Orchestrei Nationale de Camera, avandu-l ca solist pe reputatul violoncelist Cristian Florea.
Anul 1999 marchează începutul colaborării cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe, colaborare în urma căreia a luat naştere proiectul Anotimpurile Poeziei Româneşti. Prima parte a acestui proiect, Primăvara Simfonic, a obţinut titlul de cel mai bun CD de muzică clasică al anului 2001, trofeu oferit la decernarea Premiilor Industriei Muzicale Româneşti (martie 2002). Au urmat Toamna, Iarna şi Vara Simfonic iar anotimpurilor simfonice li s-au alăturat Calvarul unei inime pribegi, Parfumele nebunelor dorinţi şi Cavalerii felinarelor târzi, albume dedicate Bucureştiului de altădată. Seria succeselor a fost continuată cu extraordinarul Degeaba…?!, contrastantul Al cincilea Anotimp – Femeia şi recentul spectacol pe versurile lui Grigore Vieru – Vremea Nemâniei, pentru a cărui punere în scenă au fost selectaţi muzicieni de pe ambele maluri ale Prutului.
