Karma este călătoria pe care o face ecoul faptelor tale până în clipa în care te reîntâlneşti cu ele în oglinda realităţii prezente… Sau cam aşa începe istoria unei colecţii prin a cărei esenţă designerul vestimentar Arabela Sim ne invită la un drum lung, până departe, tocmai în provincia Chiang Rai din Thailanda. În acel loc, „Templul Alb” sau Wat Rong Khun –după cum îl numesc oamenii locului – prin puritatea arhitecturală dată de materialul de construcţie ni se dezvăluie în faţa ochilor asemenea unei oglinzi imense în profunzimea căreia te poţi regăsi pe tine însuţi/înseţi. Asemenea unei forţe misterioase căreia nu i te poţi opune, ecoul propriei tale Karme îţi deschide, întâi de toate, drumeţia peste „Podul Ispitelor” pentru a-ţi dovedi vrednicia şi perseverenţa.
Nimic întâmplător. Înainte să ajungi în Sanctuar, trebuie să te lupţi cu demonii cei răi ai egoismului şi lăcomiei, iar dacă albul pur al nobleţii tale interioare te ajută să învingi şi să mergi mai departe, atunci te poţi apropia, fără teamă, de intrarea principală. Este tocmai locul în care ţi se deschide Calea spre Iluminare. Doar într-un atare moment eşti în măsură să vezi limpede că, în adâncuri nebănuite ale fiinţei tale, chiar deţii o fărâmă din Magia Sacră care îţi permite să creezi puritate, eleganţă, frumuseţe, rafinament şi stil. Ecoul Karmei tale profesionale tocmai despre aceasta dă mărturie. Pentru că aşa îţi este scris.
Care este filosofia schiţelor tale? Ce transmiţi, de fapt, prin munca ta?
Îmi place să cred că absolut tot ceea ce faci trebuie să fie din pasiune. Chiar dacă eşti la început de drum, chiar dacă vezi în faţa ochilor tăi o cale foarte lungă ce nu ştii unde va duce, trebuie să ai curaj să începi să călătoreşti. Eu fac design vestimentar pentru că, pur şi simplu, simt că e pasiunea vieţii mele. Mereu aşa se întâmplă. Vine o zi din viaţă când vezi foarte limpede ce ţi se potriveşte în realitate, iar apoi nu mai este cale de întoarcere. Pe măsură ce trec anii şi perseverezi în vocaţia ta ajungi la performanţa în care simţi ce trebuie să faci, când trebuie să faci şi, mai presus de toate, alături de cine trebuie să faci. M-am întrebat nu o dată ce mă inspiră, de fapt, în munca mea şi am înţeles, într-un final, că toată activitatea mea exterioară nu este altceva decât reflecţia fidelă a ceea ce simt eu în interior, la un moment dat, că mi-ar crea satisfacţie, mulţumire şi împlinire. Îmi place enorm de mult să călătoresc şi nu pot să nu recunosc faptul că mă îndrăgostesc rapid de locurile minunate pe care le văd pe traseul drumeţiilor mele. Din acest motiv nu rezist tentaţiei de a nu eterniza, în schiţele pe care le concep, tot ceea ce mă impresionează şi mă marchează de aşa manieră, încât mă ajută, într-un final, să devin mai deschisă şi mai bună. În consecinţă, ca să răspund la întrebare, filosofia schiţelor mele nu transmite altceva decât realităţi simple, dar care sunt indispensabile pentru împlinirea noastră proprie: importanţa de a călători de aşa manieră încât ceea ce ai acumulat în timp să fi în măsură să dai şi altora prin tot ceea ce ştii tu să creezi mai preţios; nevoia de a descoperi frumosul, puritatea şi eleganţa pe care să le personalizezi, prin creaţia ta, în funcţie de cei care îţi spun că au nevoie să le înţeleagă şi să le simtă mai bine; provocarea de a te autodepăşi, îndrăznind mereu spre: mai bine, mai sus, mai perfectibil. Acestea sunt motivele care mă determină să cred că ceea ce spun se mai şi reflectă, ca un ecou, în munca pe care o fac zilnic cu mult entuziasm.
Dacă dai un pic timpul în urmă şi rememorezi anii de ucenicie de la Academia de Arte şi Design, care este cel mai preţios lucru pe care l-ai învăţat, l-ai aplicat şi i-ai învăţat şi pe alţii să facă la fel?
Sincer, nu cred că sunt la faza la care să fiu în măsură să dau lecţii magistrale altora. Simt că trebuie să mai acumulez pentru mine însemi. Ştiţi, cu siguranţă, acea vorbă înţeleaptă care ne învaţă că doar în clipa când tu ai foarte multe, abia atunci eşti în măsură să oferi din prisosul tău celor ce au cu adevărat nevoie. Legat de anii mei de formare de la Academie, îmi place să spun că a fost o perioadă benefică din viaţa mea în care am învăţat să mă cunosc bine de aşa manieră încât să ştiu ce îmi doresc, mai exact, să realizez şi, ceea ce este foarte important, ce anume să cer de la cei din jur cu care aleg să lucrez. Pot să mărturisesc că, în perioada mea de formare de la Academia de Arte şi Design, mi-am conturat mai clar identitatea propriului meu atelier de lucru. Dacă ar fi să-l descriu foarte pe scurt, cred că cel mai potrivit ar fi să pronunţ un singur cuvânt: Oglindă. Aşa după cum mărturiseam deja, munca mea înseamnă, obligatoriu, o armonie delicată între ceea ce văd, ceea ce simt şi ceea ce dau mai departe. Creaţiile mele sunt reflecţia a tot ceea ce percep eu că merită să împărtăşeşti cu alţii, de aşa manieră încât cei care privesc să poată descoperi şi, în acelaşi timp, să se poată descoperi pe ei înşişi. Sau, dacă vă face plăcere să credeţi, schiţele mele sunt o invitaţie provocatoare de a experimenta şi de a încerca ceva nou, cu alte cuvinte acea ocazie de a privi într-o oglindă în care fie te regăseşti pe tine, fie afli ceva din tine sau măcar un drum spre tine, spre acea poartă deschisă în care îţi poţi întâlni propria ta Karmă. Cea pozitivă, fireşte…
Spune-mi ceva despre această colecţie. De ce Thailanda?
De ce nu? Este o lume atât de fascinantă despre care ştim atât de puţine… Dacă stau să mă gândesc bine, Thailanda nu este doar o experienţă pe care o trăim fiecare în felul nostru propriu, cât mai ales o invitaţie seducătoare şi irezistibilă de a simţi Mirajul Regalităţii prin prisma propriului resort interior. E destul să amintim doar faptul că deviza ţării este: Naţiunea, Religiile, Regele… Altfel spus, o sublimă diversitate sub cupola unei frumoase unităţi. Am regăsit această idee splendidă, în „miniatură”, chiar în Templul Alb din provincia Chiang Rai care se poate încadra, fără nicio reţinere, în galeria celor mai frumoase minuni arhitecturale ale lumii contemporane. Templul Alb a inspirat colecţia mea nu doar pentru ceea ce am văzut, cât mai ales pentru ceea ce am simţit. Oare ar fi prea mult dacă aş spune că a fost chiar o revelaţie? Ţi se întâmplă destul de rar să înţelegi acele lucruri de mare profunzime de pe urma cărora înveţi, cât pentru o viaţă, că drumul nostru spre succes, indiferent de vocaţia pe care o avem, începe întotdeauna în faţa unui pod care leagă dorinţa noastră de mai bine cu marele nostru ideal. Dacă, totuşi, alegi să începi drumeţia pe acest pod, pe parcurs, ai şanse foarte mari să te reîntâlneşti cu luminile şi umbrele tale care fie te trag în spate, fie te împing înainte. Depinde cui alegi să dai câştig de cauză. Depinde pe cine alegi să crezi. Dar oricât ar fi de greu, vei vedea mereu în faţă o uşă deschisă dincolo de care, dacă îi treci pragul, viaţa ta nu va mai fi la fel ca şi înainte. Acolo în Sanctuar, într-un moment de luciditate, înţelegi, în cele din urmă, că acea glorie la care tânjeşti îţi va aparţine cu adevărat nu atunci când o vrei doar pentru tine, cât mai ales şi pentru cei de lângă tine. Mi-am dorit atunci să pot lua cu mine bucăţele din puritatea acestui adevăr, astfel încât să îl pot da şi altora. Aşa s-a născut, în schiţele mele, o poveste despre puritate, călătorie, frumuseţe, încercare, rafinament şi succes. Nu ştiu încă dacă va fi o poveste de mare succes, dar ştiu sigur că frumuseţea ei am împărţit-o deja cu nişte oameni foarte dragi fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă. Mă gândesc la make-up artist-ul Ioana Mălai, hair stylist-ul Răzvan Sabău, fotograful Raluca Ciornea şi, fireşte, toate fetele care, în ipostaza de modele, au făcut ca povestea călătoriei mele să aibă un ecou minunat în prezent. Şi datorită lor, Karma mea profesională nu a putut fi decât una foarte bună…
Care este motto-ul tău preferat?
Nu renunţa niciodată… să călătoreşti, să cunoşti şi să dai mai departe tot ceea ce întâlneşti frumos în calea ta! E singurul mod în care te poţi privi mereu, cu plăcere, în propria-ţi oglindă…
