Can Art&Design Festival  a premiat cele mai reuşite lucrări de artă şi design

Concursul Can Art&Design Festival şi-a ales câştigătorii cele de-a doua ediţii. Asociaţia Alucro a premiat cele mai bune creaţii, în cadrul Galei Premiilor Pentu Un Media Curat, organizată vineri, 11 decembrie 2015, în prezenţa invitaţilor speciali din board-ul programului european de colectare selectivă a dozelor din aluminiu, Every Can Counts.

Evenimentul de premiere a câştigătorilor concurslui Can Art&Design Festival a avut loc în cadrul Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat, vineri, 11 decembrie 2015, în prezenţa unor invitaţi speciali din industria aluminiului – Maarten G. Labberton, European Aluminium Packaging Group,  şi Andy Doran, Novelis.

can art 3

Cele mai bune 4 proiecte din cele peste 100 de proiecte înscrise în cea de-a doua ediţie a concursului,  la secţiunile Can Bag Design, Design, Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii, au fost alese de Asociaţia Alucro – Every Can Counts şi partenerii proiectului – IBM România, Auchan, Alro Slatina şi UNARTE pentru a fi premiate. Alţi cinci participanţi au fost premiaţi pentru popularitatea lucrărilor pe care le-au realizat, votate pe pagina de Facebook a concursului.

Premiile au constat în suma de 500 euro pentru fiecare secţiune şi vouchere de cumpărături pentru câştigătorii premiilor de popularitate. Acestea au fost acordate după cum urmează:

Premiul pentru Secţiunea Can Bag Design i-a fost oferit lui Mădălin Stancu, pentru un design de sacoşă în care a ilustrat cele cinci stadii de strivire a unui doze de aluminiu.

Premiul pentru Secţiunea Design a fost câştigat de două absolvente ale Facultăţii de design, Cosmina Vîlcu şi Ana Vasiliu, care au realizat o lucrare originală din doar 14 doze, pe care au numit-o „Lampa Nai”.

Premiul pentru Secţiunea Hand-made Adulţi i-a fost acordat Alexandrei Putineanu pentru o lucrare complexă, numită „Cartier vintage”.

Premiul pentru Secţiunea Hand-made Copii a fost câştigat de un elev din Ploieşti, Nicolae Mareş, pentru construirea unei machete care ilustrează aglomeraţia urbană.

can art 2

Premii de popularitate au fost oferite în baza voturilor publicului, primelor cinci clasate lucrări, după cum urmează:

Locul 1  a fost obţinut de lucrarea „Trenul” realizată de Mihaela Mareş.

Locul 2 în clasament l-a primit lucrarea „Iarna în Londra”, realizată de Iancu Andreea, Negoiţescu Ioana, Zoicaş Andra, Matei Teodora şi Nedelcu Gabriela.

Locul 3 a fost obţinut de Goarnă Alexia, locul 4 de Mihai Alexandra, iar locul 5 de Vlăsceanu Georgian.

Lucrarile câştigătoare la cele 4 secţiuni pot fi admirate aici:

  1. Can Bag Design
  2. Design
  3. Hand-made Adulţi
  4. Hand-made Copii

Conceptul Can Art&Design Festival a fost lansat în 2014, pentru a încuraja revalorificarea dozelor din aluminiu, prin refolosirea acestora în scopuri artistice.

can art 1

No Comments Yet

Comments are closed