Cum ne-am pictat weekendul la Colours of Cluj

Dacă anul trecut ne-a purtat prin Grădina Botanică la înserat, pentru muzică clasică şi teatru, am descoperit Depozitul de Filme şi ne-am odihnit oasele şi urechile cu muzică bună şi multă în Piaţa Unirii, după ce pe timp de zi am descoperit alte evenimente prin Mănăştur, la Terenuri şi instalaţii diverse pe străzile din centru, anul acesta, ajuns la a doua ediţie, organizatorii de la Colours of Cluj ne-au propus un alt traseu.

Ajuns la a doua ediţie, festivalul estival, care încearcă să scoată clujenii din casă în plin sezon, vacanţă şi perioadă dragă concediilor, a transformat Cetăţuia într-un loc unde să faci cu drag „efortul” de a urca mai multe trepte gâfâind.

IMG_2050

Pe drum, după câteva trepte colorate, pictate special pentru festival, am dat de târgul vintage, prilej pentru odihnă şi ochi clătiţi. De la haine de tot felul, la mărgeluţe şi gentuţe, târgul atrage de fiecare dată.

IMG_2075 IMG_2081

Dacă mai făceai câţiva paşi, puteai să dai de o demonstraţie culinară. Noi i-am prins în pauză, aşa că ne-am grăbit să-i obsevăm pe curajoşii care s-au aventurat să dirijeze o orchestră. Câteva momente de linişte şi muzică de purtat printre gânduri n-au stricat nimănui, mai ales că, la câţiva paşi, după ce mai treci de un tunel, dai de o mulţime de copii gălăgioşi care se bucură de diversele activităţi pregătite pentru ei.

IMG_2097 IMG_2103 IMG_2106 IMG_2117

În prima seară, când am ajuns în Piaţa Unirii, ratând cu graţie tura de spectacole de teatru de la Casa TIFF, cei de la We Singing Colours se pregăteau să cânte. Oamenii s-au adunat abia mai târziu, la început fiind doar un public incolor. Bucureştenii au cântat culori şi au adunat încet-încet o mână de oameni, care s-a transformat apoi în picioare săltăreţe, pe Fanfara Transilvania.

[easyrotator]erc_37_1407737159[/easyrotator]

Sâmbătă seara i-am prins pe scena din Unirii doar pe cei de la Basska, trupă ce nu sună rău deloc şi cel mai vesel, colorat şi mai animat moment pe care l-am prins la festival. Lumea cu zâmbete largi s-a apropiat de scenă în paşi de dans.

IMG_2160

IMG_2164

Duminică, cu braţele deschise, am mers să primim nişte îmbrăţişări. Piaţa era mai mult decât goală, iar la umbră… câţiva oameni protestau pentru ceva. „I-aţi îmbrăţişat şi pe ei?”, îi întreb pe cei de la Colours. Răspuns afirmativ. Mi-am luat şi eu o îmbrăţişare, după care m-am pierdut pe străzile umbrite ale oraşului, în căutarea unor culori răcoritoare.

IMG_2215 IMG_2225 IMG_2229 IMG_2231 IMG_2235 IMG_2252 IMG_2255 IMG_2256 IMG_2258 IMG_2263 IMG_2266

Foto: Diana Câmpean