„Nu suntem o trupă de jazz şi nici nu cântăm în parc, dar suntem la Jazz in the Park şi le mulţumim organizatorilor pentru invitaţie” (Melanie Pain, pe scena Operei Maghiare din Cluj)
Jazz in the Park, ajuns la a doua ediţie, e un festival care scoate pe toată lumea din casă. Locul unde se desfăşoară majoritatea concertelor, Parcul Central, este deja ales de mulţi clujeni pentru plimbările de weekend, iar de data aceasta nu s-au limitat la băncuţe şi alei, ci au umplut tot parcul. Dincolo de zona chill, cu hamace (norocoşi cei ce au prins vreunul liber), fiecare bucată de iarbă a fost ocupată. M-am bucurat să văd parcul plin chiar şi sâmbătă seara, în timp ce şi Piaţa Unirii era plină de oameni, la AIDA. Nu discutăm suprapunerile, după dezbateri la firul ierbii, în parc (că n-am vrut să devenim bipolari în deplasări şi muzici), concluzia a fost că e bine c-avem de unde alege.
[easyrotator]erc_72_1404735980[/easyrotator]
La Jazz in the Park, din nefericire, am ascultat cam puţin jazz. Prea puţin, de fapt, dar tot linep-ul a fost construit cât să surprindă mai multe genuri, să-i mulţumească pe iubitorii de jazz, dar şi cu părţi care să placă la toată lumea. Până la urmă, fiind un festival în oraş, în parc, pentru comunitate, e de la sine înţeles că publicul nu e prea ţintă. Dar reţeta aleasă de ei a ţinut oamenii în parc chiar şi după concerte şi înaintea lor în zilele următoare, pentru că aveai ce face pe-acolo.
Cu toate că ediţia aceasta s-a bucurat şi de vreme foarte bună şi n-a trebuit să ne mutăm prin alte locuri, organizatorii (Asociaţia Fapte) se gândesc să le mai facă o surpriză clujenilor vara aceasta. Anul trecut au invitat în 10-11 august, tot în parc, trupele ce n-au putut cânta în cadrul primei ediţii din cauza vremii. Aşteptăm nerăbdători, aşadar.
Până una-alta, să revenim la muzică:
Festivalul ne-a întâmpinat cu una dintre trupele de suflet ale Clujul, dacă-mi permiteţi: Lights Out, acompaniaţi de Nuages Quartet. Combinaţia e minunată pentru început de weekend, ascultaţi din iarbă, printre copaci, în hamace şi unde mai vreţi voi. O vioară în plus nu strică niciodată şi sperăm să-i mai auzim în această formulă.
[easyrotator]erc_29_1404736185[/easyrotator]
Luz Azul au dat startul concertelor pe scena mare a festivalului, o trupă de sârbi care cântă-n portugheză şi ne-au vorbit în portongleză. Mi-au plăcut influenţele latine, am savurat mai degrabă melodiile în sârbă, limbă ce concurează în urechile mele la muzicalitate cu portugheza şi m-am bucurat de prezenţa saxofonului, cât să simt că am ajuns la un festival de jazz.
[easyrotator]erc_75_1404736264[/easyrotator]
Confirmarea a venit de la următoarea trupă, Jazzybirds, pe care i-am ascultat pentru prima dată, dar abia aştept să-i mai aud. Nu i-am fotografiat pentru că prea bine am sprijinit un copac pe muzica lor. Seara de vineri a fost cea mai jazzy şi cea mai plăcută, pentru că finalul a fost dat în ton de contrabas şi una dintre cele mai faine voci: Teodora Enache şi Lars Danielsson. Jazz-ul e muzica ce te poartă cum vrea ea, faţă de celelalte stiluri, cărora le poţi găsi tu prea uşor sensul ori în care te regăseşti.
[easyrotator]erc_23_1404736435[/easyrotator]
Sâmbătă am ajuns în parc pe notele celor de la Youvenis, dar pierzându-mă pe la diverse cozi, i-am pierdut şi pe ei. Până la Jazzybit ne-am găsit locurile (parcul e prietenos, am stat lângă acelaşi copac în fiecare seară) şi ne-am bucurat de încă un strop de jazz fresh, tineresc, de la noi. Pe băieţi o să-i mai ascult zilele următoare la JazzTM şi dacă bine am văzut pe flyerele ce fluturau pierdute prin parc, vor veni şi la Basm Festival (18-20 iulie, Bistriţa).
[easyrotator]erc_75_1404736553[/easyrotator]
Pentru Moonlight Breakfast am stat de vreo două ori la cozi la concertele indoor din Cluj, i-am mai auzit şi-n aer liber de atunci şi i-am prins şi acustici. E o trupă pe cinste, nu contest, piese antrenante, sound diferit de ce e pe la noi, energie bună şi comunicare faină cu publicul. Au adunat ceva lume după ce au aşteptat, cuminţi, să se încheie spectacolul de artificii al absolvenţilor de la medicină. Am plecat din parc fredonându-i, cu toate că aş fi preferat ceva… jazz.
[easyrotator]erc_74_1404736657[/easyrotator]
Ultima seară de Jazz in the Park a început cu Loungerie II, un mix de jazz electro-experimental şi nu numai, c-am auzit şi ceva Maria Tănase, o trupă pe care mi-a făcut plăcere s-o ascult până când a trebuit s-alerg spre Opera Maghiară, s-o ascult pe Melanie Pain. N-aveam niciun fel de aşteptări, cu toate că-mi place Nouvelle Vague, dar pe colega ei de trupă, Nadeah Miranda, am ascultat-o anul trecut, tot la Cluj, şi nu m-a prea impresionat.
La „Melanica Durere”, cum am auzit în treacăt prin parc, aveam de gând să stau puţin pentru nişte fotografii, apoi să mă întorc la bătucit iarba şi adunat furnici pentru acasă, în parc. N-am putut pleca până după bis! Nu ştiu dacă a fost sold out concertul, dar ar fi trebuit să fie. Chiar îmi pare rău de cei care n-au ajuns, mai ales că scump n-a fost. Spectacolul, că a fost mai mult decât un concert, ne-a purtat franţuzeşte, când elegant, când jucăuş, dar de fiecare dată cu umor, prin proiectul solo al artistei. Dacă împrumut limbajul din parc, concertul a fost „durere”, iar dacă mă gândesc cum ar spune cei ce tocmai au dat BAC-ul, a fost epic!
Bis-ul a venit cu melodia mea preferată de la Nouvelle Vague – Dance with me şi singurul regret pe care l-am avut a fost că la Opera Maghiară nu mă chiar puteam ridica de pe scaun să dansez.
[easyrotator]erc_11_1404736992[/easyrotator]
Punct în minus: presa a fost ascultătoare şi n-a făcut fotografii cu blitz-ul, însă informaţia asta ar trebui să apară şi pe biletele celorlalţi, că e destul de deranjant ca din 3 în 3 minute să ai impresia că fulgeră în sală. În rest, felicitări Jazz in the Park pentru concertul de la Opera Maghiară, cu toate că, precum şi ei au spus, nu sunt jazz, dar sunt minunaţi!
Foto: Diana Câmpean
