Un manuscris ce include ciorna lucrării „Cuvintele”, estimat la 50.000 de euro, va fi vândut pe 16 aprilie, în cadrul unei licitaţii organizate la Paris, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la apariţia cărţii.
Manuscrisul ce va fi scos la licitație a fost necunoscut până acum, el fiind păstrat într-o colecție privată. Documentul de 24 de pagini, scris cu cerneală albastră, este intitulat „Les affections du coeur” şi are subtitlul „Cuvintele/ Les mots”, tăiat cu o linie fermă, dar care forma în cele din urmă titlul viitoarei cărţi.
Manuscrisul care, conform lui Olivier Devers, expertul licitaţiei, constituie „adevărata matrice a «Cuvintelor»”, este estimat la o sumă cuprinsă între 40.000 şi 50.000 de euro.
Acest manuscris va fi scos la licitaţie împreună cu alte loturi, din care fac parte scrieri de Stephane Mallarmé, Victor Hugo, Theophile Gautier, Charles Baudelaire, Alphonse de Lamartine, precum şi manuscrise ale lui Blaise Cendrars, Paul Eluard şi Antoine de Saint-Exupéry.
Lucrarea „Cuvintele” a fost publicată în 1964, la câteva luni înainte de decernarea premiului Nobel pentru literatură, pe care Jean-Paul Sartre l-a refuzat, spunând că a respins întotdeauna onorurile oficiale şi că „un scriitor nu ar trebui să îşi permită să fie transformat într-o instituţie„.
Sursă știre și foto: mediafax.ro