Andreea Esca a declarat pentru The One: „Voi petrece Paştele acasă, cu familia. Abia aştept friptura de miel. Tata este responsabil cu adusul mielului, fiindcă el ştie din ce rasă trebuie să fie mielul ca să fie gustos… iar mama îl găteşte cu nişte cartofi la cuptor. Nu mai povestesc despre asta că mor de poftă! Ca şi tradiţie de Paşte, cel mai mult ţin să fim în familie. Când eram adolescentă, mă enerva că trebuia să stau până la miezul nopţii cu ai mei, că nu plecam mai repede cu prietenii la bairam, dar acum înţeleg… În ceea ce priveşte vopsitul ouălor, Alexia, fiica mea, şi mama sunt specialistele. Lipesc abţibilduri pe ouă, le pictează şi folosesc încă tradiţionala metodă cu frunza de pătrunjel, pentru model.”
Vedeta de televiziune Laura Cosoi va merge de Paşte acasă la familia ei, la Iaşi, dar şi acasă la iubitul său, Cosmin, la Târgu-Mureş. „De-abia aştept să mă bucur de momentele speciale petrecute cu familiile noastre! În fiecare an merg la slujba de Înviere, apoi luăm masa. Cel mai important este că suntem împreună. Mama pregăteşte, de obicei, masa de Paşte… şi cu siguranţă mă va răsfăţa şi anul acesta. Eu, de Paşte, mănânc tot salate şi nu fac excese culinare. Dar, probabil, de pe masa de Paşte nu va lipsi tortul de mere”, a spus Laura Cosoi.
Diana Dumitrescu a declarat că de Paşte va fi alături de nepoţica ei. „Iar în prima zi de Paşte mă veţi vedea într-o ediţie specială a emisiunii «De Suflet», de pe ProTV Internaţional, în care o voi avea ca invitată pe Dana Rogoz. Cât despre tradiţiile de Paşte – mai ales că sunt ani în care nu s-a întâmplat asta – cel mai important lucru pentru mine este să fiu împreună cu oamenii dragi. În ceea ce priveşte masa de Paşte… anul acesta nu vreau să intru în bucătărie! Aştept cu nerăbdare friptura de miel făcută de tata şi ouăle roşii pe care le vopseşte mama.”
Malvina Cservenschi: „Anul acesta merg la Roma, în Italia, împreună cu Dorian, iubitul meu, şi familia lui. Părinţii lui sărbătoresc muuulţi ani de când sunt căsătoriţi şi ni s-a părut o ocazie frumoasă să vizităm din nou Italia. Nu este prima dată când plec din ţară de Paşte. Am mai fost în Grecia, de exemplu. Când stau acasă, însă, îmi place să pregătesc eu ouăle roşii şi drobul. Eu am fost într-un fel de Post al Paştelui până acum, deoarece am ţinut o dietă detox… aşa că nici de Paşte nu o să fac excese. Iar tradiţia pe care o respect mereu este mersul la biserică.”
Ilinca Vandici: „Facem Paştele în familie şi vom respecta toate tradiţiile – vom găti miel, prăjituri şi, evident, nu vor lipsi ouăle roşii. Sunt multe tradiţii pe care le preţuim, dar cea mai importantă, indiferent de vreme, stare de spirit sau oboseală, este cea legată de prezenţa noastră la slujba de Înviere. Evident, când ajungem acasă, ciocnim un ou roşu. Îmi plac aceste tradiţii fiindcă ne unesc, ne purifică, ne îmblânzesc sufletele. Cât despre masa de Paşte, împreună cu mama şi sora mea, facem toate pregătirile necesare – mama găteşte mielul şi sosul de hrean; restul preparatelor (adică drobul, salata de boeuf, ciorba de miel, curcanul la cuptor, ouăle roşii, cozonacul şi cornuleţele) le pregătim împreună.”
Sursă știre și foto: mediafax.ro, one.ro