Cântăreţul israelian Asaf Avidan cântă în premieră în România, pe 29 iunie, fiind invitatul evenimentului-concept WonderDay, care va avea loc pe domeniul Palatului Mogoşoaia de lângă Bucureşti informează organizatorii, Amphitrion, citaţi de Mediafax.
Evenimentul WonderDay va aduce în prim plan concertele live de excepţie ale unor artişti aflaţi pentru prima dată în România, dar şi producţii artistice originale, într-un spaţiu autentic de poveste presărat cu decoruri nemaiîntalnite, instalaţii luminoase spectaculoase şi elemente fantastice ce vor prinde viaţă timp de o zi.
Asaf Avidan, unul dintre cei mai reprezentativi artişti ai noului val, întregeşte povestea WonderDay cu un concert în premieră, pe data de 29 iunie. Considerat revelaţia şi „furtuna muzicală” a Europei, Asaf a generat o adevărată revoluţie artistică datorită stilului său unic completat de inflexiuni vocale uluitoare. De altfel, vocea sa fermecătoare a atras numeroase comparaţii cu artişti celebri precum Jeff Buckley şi Janis Joplin, criticii din întreaga lume numindu-l „un înger răguşit” şi „o forţă a naturii”.
Sursa ştire şi foto: mediafax.ro/ AFP
