Concert Gabriela Costa & Alex Man – Tempo de amor

la cizmarie concertJoi, 23 ianuarie, de la ora 21:00, localul La Cizmărie găzduieşte concertul susţinut de Gabriela Costa şi Alex Man.

Pasiunea comună pentru ritmul de carnaval tipic brazilian, pentru acea „latură a sufletului brazilian – melancolică și foarte senzuală în profunzimea ei”, i-a reunit în anul 2009 pe Gabriela Costa și pe Alex Man pentru a forma “Brazilian Music Duo”. Muzica lor, inspirată de apusuri de soare idilice, mare albastră și acorduri de chitară, vine ca pansamentul perfect pentru orice inimă, fie ea ranită sau fericită.

Poate că muzica lor nu se încadrează în domeniul comercial, dar cu siguranță este o muzică spirituală, transmisă la fiecare ciocnire ale corzilor de chitară și la fiecare notă muzicală auzită. Armonia adusă de convingerile lor muzicale, îi împlinește pe interpreți, sporindu-le sinceritatea actului lor în fața publicului.

Astfel, au creat concertul numit „ Tempo de amor”, un concert care își propune să exploreze umanitatea și dragostea. Promovând în primul rând emoția și sentimentul, acest concert își propune defapt să ne facă să ne gândim, să reflectăm asupra noastră și nu în ultimul rând să fim sinceri față de noi, toate acestea pe ritmuri sublime, venite direct din inima Americii de Sud, Brazilia.

Intrarea la concert este 15 lei.