După trei ani de pauză, formaţia irlandeză U2 a lansat un nou single. Melodia a fost special compusă pentru filmul „Mandela: Long Walk To Freedom”, bazat pe autobiografia lui Nelson Mandela din 1994, şi în care rolul liderului sud-african este interpretat de actorul britanic Idris Elba.
Adam Clayton, basistul U2 a dezvăluit că formaţia intenţionează să scoată un nou album până la sfârşitul lunii noiembrie, conceput ca o continuare a albumului „No Line On the Horizon” din 2009, iar piesele de pe noul disc vor aduce laolaltă mai multe ere şi epoci din cariera grupului U2. Un fragment din cel mai recent single se poate auzi pe fundalul trailerului pentru „Mandela: Long Walk To Freedom”.
„Cred că este un fel de reîntoarcere la U2 de la începuturi, dar dacă vreţi, cu maturitatea din ultimii zece ani. Este o combinaţie între cele două lucruri, şi va fi un hibrid într-adevăr interesant. Suntem în studio. Încercăm să facem astfel încât cele 12 cântece să sune impecabil şi să terminăm până la sfârşitul lunii noiembrie, iar apoi vom putea să ne bucurăm de Crăciun„, a adăugat Adam Clayton.
Basistul Adam Clayton face parte din trupa U2, alături de Bono (voce şi chitară), Larry Mullen Jr. (tobe) şi chitaristul The Edge. Trupa U2 a câştigat de-a lungul anilor 22 de premii Grammy şi a vândut peste 150 de milioane de albume.
Sursă știre și foto: mediafax.ro