
A 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru va începe mâine la Bucureşti. Deschiderea oficială va avea loc la Teatrul Odeon, începând cu ora 20:30, urmată fiind de spectacolul „Troienele”, de Andrei Şerban. Spectacolul revine la Bucureşti după 23 de ani, de data aceasta ca producţie a Operei Naţionale Române din Iaşi, în interpretarea soliştilor, membrilor corului, orchestrei şi baletului, alături de tineri actori şi copii.
“Cronologic”, prima zi de festival – vineri, 25 octombrie – debutează cu premiera filmului Faust, în regia lui Aleksandr Sokurov, distribuit în România de Transilvania Film şi programat la Cinemateca Union, la ora 17:00. În cadrul secţiunii Filmele festivalului, în zilele următoare vor mai fi prezentate producţiile Undeva la Palilula, regia: Silviu Purcărete, şi Nunta mută, regia: Horaţiu Mălăele.
Atât pe bucureşteni, cât şi pe cei prezenţi în perioada următoare în capitală, îi aşteaptă zece zile pline de teatru.
Credite foto: Mihaela Marin