Summer Well s-a prezentat drept un festival ca o vacanţă. Ajunsă acolo, am auzit cum c-ar fi considerat şi festival pentru corporatişti. Dar acestea sunt detalii, fiindcă odată ajuns la Domeniul Ştirbey rămâi fascinat de loc şi nu îţi dai seama cum să-l explorezi mai mult.
[easyrotator]erc_49_1376491148[/easyrotator]
E un loc special pentru un eveniment muzical, poate unul dintre cele mai interesante pe unde am ajuns, dar sunt convinsă că merită vizitat şi pe timp de… pace. Să te plimbi printre nuci, pe multele alei şi să admiri lebedele trecând cu grijă pe un pod fragil.
Când am ajuns, pe scenă se instalase deja Michael Kiwanuka şi cânta duios.
În timpul ăsta am reuşit să găsesc şi locul cu jetoane şi şi pe cele cu mâncare şi băuturi. Amplasate puţin aiurea, am gândit, însă după o privire mai atentă pe harta festivalului, mi-am dat seama că am ratat intrarea principală înspre scenă, ocolind prin mica pădure cu câteva corturi colorate şi zone de chill-out.
În faţa scenei, mii de oameni aşteptau următoarea formaţie, Glasvegas, despre care nu ştiam prea multe, dar am aflat apoi că pe unul dintre albumele lor se găseşte o melodie care sună cam aşa:
Interesant, nu? Mă scuzaţi de momentul iernatic, nu cred c-o să se împlinească nicio superstiţie dacă ascultaţi, totuşi. Pe testate! 🙂
Până la mult aşteptatul moment al serii, şi-anume concertul celor de la The XX, mi-am întors privirea către noua scenă de la Summer Well, scena Enra, unde nişte japonezii şi-au făcut de cap în paşi ingenioşi de dans, asociaţi cu nişte proiecţii vizuale minunate.
I-am găsit apoi pe cei care mi-au făcut prima zi de festival mai bună şi m-au scutit de la un drum cu busul aglomerat de la Muzeul Ţăranului Român şi ne-am bucurat cu toţii de cel mai frumos concert de anul ăsta din punctul meu de vedere. Şi am participat la câteva. The XX au făcut un spectacol (vizual şi muzical) neaşteptat de bun. Îmi spuneam mereu că-s buni de ascultat acasă, în linişte şi că o muzică numai bună de plutit ar suna ciudat live. Ei bine, n-a fost deloc aşa.
A doua zi m-am înarmat cu răbdare şi multă apă şi-am aşteptat şi eu busul în staţia din Piaţa Victoriei, după ce am pierdut un transport de sardine chiar pe când să ajung. N-a fost aşa rău, căci am ajuns la timp pentru ultimele două formaţii ale serii: The Vaccines – care sună bine de tot live şi pe care-i tot ascult de ceva ani şi Suede. Dacă nu mă-nşel, The Vaccines trebuiau să cânte şi anul trecut, dar ploaia învolburată a anulat o zi din festival. Organizatorii nu s-au lăsat şi i-au chemat şi anul acesta, când s-au înţeles mult mai bine cu vremea.
Legat de anulări şi amânări, dau nota 10 festivalului pentru că, deşi unele trupe au fost anulate, înlocuitorii au fost pe măsura aşteptărilor şi n-am auzit nicio nemulţumire din partea participanţilor.
Pe Suede i-am ratat acum doi ani, când au fost în concert la Bucureşti. Acum au fost motivul principal pentru care am ajuns la Summer Well, cu toate că m-am întors de acolo mai degrabă cu gândul la concertul The XX, că asta e frumos la festivaluri: (re)descoperirile. Însă pentru un final de festival, Suede s-au ridicat peste nivel şi au fost, desigur, the beautiful ones. Şi aşa cum speram, au revenit la bis cu “Saturday Night”, melodia prin care i-am descoperit.
Summer Well a fost o reuşită, în ultima zi de festival a fost sold out, nu mai erau locuri în perimetrul scenei, iar pe lângă, prin pădure şi nu numai, era plin de oameni. Au fost cam 20.000 în total. Singurul lucru cu-adevărat deranjat e că nu se poate campa. Fie şi pentru două nopţi. Dar poate e adevărat, o fi vreun festival pentru corporatişti. Cu toate astea, spiritul meu încă studenţesc şi-a găsit locul acolo.
Festivalul a fost prezentat de Orange.
Foto: Diana Cânpean
