Eticheta pentru evenimentele din timpul verii

Colorați-vă vara organizând evenimente la care vă adunați împreună cu prietenii, vă bucurați de soare sau vă răcoriți la umbră. Pe parcursul celor trei luni de vară puteți să organizați petreceri tematice pentru copii, puteți să vă invitați familia și prietenii la un barbecue sau la un picnic sau puteți alege să petreceți câteva zile în afara agitației orașului, într-un camping.

Secretul unei petreceri reușite pentru copiii dumneavoastră nu rezidă în suma cheltuită pentru organizarea ei, ci în modul de abordare, creativ și atent, prin care transformați o astfel de întâlnire într-o reuniune specială și magică pentru copii și prietenii lor.

img_time-to-grow-party

În primul rând țineți cont de faptul că petrecerea este organizată pentru copii și că trebuie să îi aibă în centru pe aceștia. Nu planificați un astfel de eveniment cu gândul de a impresiona ceilalți părinți. Țineți cont de faptul că puteți organiza o petrecere reușită cu buget restrâns, acasă, cu ajutorul prietenilor.

Dacă vreți să vă ocupați de planificarea evenimentului aveți în vedere un calendar: cu opt săptămâni înainte stabiliți data exactă și ora, numărul invitaților, locația și tema; cu trei săptămâni înainte trimiteți invitațiile cu o dată limită de răspuns și organizați-vă ajutoarele; cu 1-2 săptămâni înainte cumpărați produsele necesare petrecerii, pregătiți și planificați diverse jocuri, verificați dacă anumiți copii au alergii sau intoleranțe la mâncare, comandați mâncarea neperisabilă și băuturile; cu două zile înainte pregătiți tortul și orice alte produse pe care vreți să le serviți și pot fi conservate în cutii ermetice de plastic, cumpărați baterie pentru aparatul foto sau încercați-l, cumpărați orice alte accesorii pentru tort; cu o zi înainte decorați tortul, pregătiți alte feluri de mâncare, decorați casa sau grădina, verificați dacă vremea va fi bună; în ziua petrecerii pregătiți mâncarea proaspătă, fructele și băuturile răcoritoare, umflați baloanele, decorați aleea de acces în grădină și intrarea în casă, așezați masa, pregătiți un loc pentru cadouri.

Ainsley

Printre jocurile pe care le puteți pregăti se numără: origami, pictarea sau colorarea tricourilor, decorarea biscuiților și a brioșelor, cursele în saci,  și orice alt jocuri interactive.

Nu cred că vara poate fi caracterizată mai bine de orice altă variantă de petrecere a timpului liber decât de barbecue. Oamenii din întreaga lume gătesc bucăți de carne pe grătar încă din cele mai vechi timpuri, însă barbecue-ul așa cum îl definim noi astăzi, provine din Caraibe, o regiune încă pasionată de gătitul în aer liber.

O astfel de petrecere este preferată și de persoanele care aleg să primească prietenii într-o atmosferă mai puțin formală, mai relaxată, fără a se afla sub presiunea felurilor de mâncare pretențioase și a etichetei culinare. Nimeni nu se supără dacă așteaptă până când mâncarea este preparată. De asemenea, nimeni nu se supără dacă nu stă jos, pe un scaun sau o bancă. Sunt acceptate scaunele de grădină și uneori chiar să se stea în picioare. Norii de fum creează atmosferă. Nu uitați să pregătiți și băuturi reci – punch sau vin rose pentru adulți și răcoritoare pentru copii. Garniturile pot fi pregătite în avans și așezate în boluri colorate. Puteți să folosiți toate legumele de sezon care v-au lipsit în anotimpul rece. Desertul poate consta în budincă sau înghețată.

autun-flower-napkin

Puteți decora masa cu flori în diverse culori și de diverse mărimi. Dacă evenimentul se întinde pe parcursul întregii zile puteți pregăti și lampioane sau felinare decorate.

floral-garden-flower-arrang2

Un barbeque nu presupune alte aranjamente la masă dar dacă vreți, puteți folosi materiale naturale. De exemplu, puteți face amplasamentul la masă scriind numele invitaților pe foi de dafin uscate. Folosiți pahare și veselă cât mai colorată. Șervețelele pot fi legate cu fundă și decorate cu flori de mușețel sau rozmarin. Dacă soarele este puternic, aveți grijă să pregătiți și umbrele.

Picnicurile sunt preferate de mulți dintre noi pentru că ne permit să stăm în natură și să ne bucurăm de mâncare în aer liber. Puteți merge la picnic aproape oriunde și în orice circumstanțe – puteți alege un parc local și vă puteți opri sub ramurile copacilor, puteți căuta o pajiște retrasă înconjurată de păpădii și vizitată de insecte capricioase sau puteți alege să mergeți pe plajă, printre castelele de nisip.

5-of-the-best-bank-holiday-picnic-spots-in-the-UK-8-size-3

Încercați să adunați membrii familiei și prietenii în astfel de ocazii. Implicați-i chiar la pregătirea picnicului. Unul dintre dumneavoastră poate unge feliile de pâine cu unt, altul va adăuga brânzeturi sau mezeluri, o altă persoană se poate ocupa de batoanele de ciocolată, de fructe și băuturi. În acest fel vă asigurați că nimic nu este uitat. Mâncarea nu trebuie să fie elaborată. Uneori cele mai delicioase preparate sunt cele mai simple.

Family having barbecue in summer garden, senior woman serving grandson (8-10), man taking kebab from grill

Pentru a merge la picnic aveți nevoie de o pătură – totul se centrează în jurul ei; un coș de nuiele – accesoriul perfect pentru un picnic elegant sau un rucsac; o geantă frigorifică cu pachete de gheață pentru băuturile răcoritoare; diverse ustensile – desfăcătoare de sticle, șervețele, pungi de gunoi, cuțit de buzunar, tacâmuri; veselă de lut sau din bambus perfecte pentru picnicuri; umbrele și diverse jocuri de plajă.

123-picnic-basket-by-water400x300-medium_new

Campingul se aseamănă foarte mult cu picnicurile, însă aduce în plus simțul aventurii și al camaraderiei. Dormitul în aer liber vă face să vă simțiți deconectați de tot, indiferent dacă alegeți să montați cortul în fundul grădinii sau în sălbăticia zonelor rurale. Campingul este universal accesibil pentru oricine, nu există reguli prestabilite și de multe ori poate fi terapeutic, rupându-vă de rutină.

Pentru o astfel de aventură aveți nevoie de un cort, saci de dormit, pături, arzător, chibrituri, trusă de prim ajutor, briceag Swiss Army care să cuprindă deschizător de sticle și de conserve și nu uitați de pungile de gunoi.

camping

Asigurați-vă că știți cum să montați cortul. Țineți cont și de amenajarea sa în interior – pregătiți saltele mai groase, aveți la îndemână lanterne. Nu uitați să luați și mâncare. Trebuie să fie feluri simple și ușor de mâncat. Puteți sa pregătiți anumite feluri de acasă și în camping doar să le încălziți. Dacă sunteți pasionat de camping poate doriți să pregătiți toată mâncarea la focul de tabără. În acest caz aveți grijă ca în zonă să nu fie lemne uscate și să nu apară riscul izbucnirii unui incediu. Puteți încheia seara cu cântece interpretate la chitară sau încercând să descoperiți pe cer constelațiile cunoscute.

Nu uitați că aceste tipuri de evenimente nu sunt foarte costisitoare, vă pot aduce câteva ore relaxante, petrecute în natură alături de familie și prieteni și nu impun reguli speciale de etichetă.