Colorează-ţi vara sau colorează-ţi viaţa

Este vară şi totuşi avem parte de zile posomorâte, dimineţi friguroase, zile însorite, seri înnorate şi nopţi mai călduroase. Fără să ne dăm seama ne alegem ţinutele în funcţie de stările cu care ne trezim, în funcţie de mood-urile pe care le preferăm într-o zi sau alta. Femei fiind, ne schimbăm mood-urile mai des decât hainele… valabil pe zile, valabil săptămânal, ca să nu mai zic lunar.

Dar dacă vremea nu ne surâde, haideți să îi facem noi o surpriză în această vară mult aşteptată. În această vară ce parcă ne pedepseşte cu dureri de cap, stări de lene, stări de frig şi însetată melancolie.

Ard de nerăbdare să îmi înfing mâinile în veselia culorilor, să îmi aleg accesorii pline de umor, de culoare şi răsfăţ, să adulmec nuanţele pretenţios de tăcute, să le simt şi să mă simt bine.

Accesoriile/hainele: Stau şi te privesc cu orele suspinând trist cu fiecare minut ce trece şi nu şi-au găsit un stăpân. Păşim grăbite prin magazine neştiind că în urma noastră ne strigă din toate puterile, se mişcă cu fiecare unduire a corpului şi suferă cu fiecare pas făcut în faţă lor. Se simt pedepsite dacă măsura lor nu o cuprinde pe a ta. Se simt pierdute, când le agăţăm pe umeraş şi uităm de ele cu lunile, cu zilele sau ne prefacem că am uitat.

Ne stresăm că trec anii, avem pretenţii vestimentare inevitabil din ce în ce mai anoste. Nu pot să mă îmbrac așa la job! Nu se pretează. Ne îmbătrânim singure cu ţinute sumbre şi fără culoare. Dăm vina pe o parte din noi şi uităm că o alta are o nevoie mai mare decât prima.

Dacă nu suntem adeptele culorilor ne putem juca cu noi în contextul lor. În zilele posomorâte vă propun să alegem culori puternice, vesele.

miroslava duma-stella mccartney

Veţi observa cu uimire cum întreaga stare se schimbă, se prelinge în corpul vostru ca un vin bun, ca să nu mai amintim de reacţiile celor din jurul nostru. Putem începe cu o festă făcută colegilor… iar la sfârşitul zilei, când s-au încheiat complimentele, ne vom da seama că festa ne-am făcut-o nouă şi că ne simţim bine în culori vibrante. Un şal verde pe ici pe colo, un colier multicolor, o fustă brodată  de imprimeuri, o cămaşă texturată chromatic, toate spre deliciul înfrumuseţării unei alte zile anoste. Totul stă în puterea noastră. Să lăsăm la o parte monocromul, măcar pentru o zi şi să cercetăm mai adânc în sufletul culorilor.

Te plimbi pe stradă adâncită în gânduri, te plimbi prin magazine în neştire, neştiind ce să alegi, fără să dai importanţă unui element sau altul, fără să auzi zumzetul lăsat în urma ta ca o adiere rece. Hainele sunt înecate de tristeţe. Culorile amuţesc de fiecare dată când le dai jos de pe tine, toate se pierd în urma noastră, se pierd pentru că am ales din nou negru şi mai mult gri şi ca să ne închidem ziua de tot, am trântit şi puţin maro.

Ne minunăm de prezenţele vii care ne înconjoară pe stradă. Ne întoarcem privirea cu invidie, fără să realizăm că noi decidem dacă oamenii care vor trece pe lângă noi ne vor observa sau ne vom risipi ca o umbră în jurul unei clădiri.

Fugim de culori cu orice ocazie, ne încurcăm în a le scoate în evidenţă când ele sunt aşa tăcute. Prin simpla prezenţă nu mai au nevoie decât de noi. Să fim vesele şi îndrăzneţe, să le purtăm cu drag şi să le permitem să ne înveselească trupul chiar şi pentru câteva minute sau câteva ore. Tânjesc după noi să le vedem, să nu le mai dăm la o parte măcar în acest sezon minunat numit vară.

Cine spune să nu alegem roşu la birou, cine ne interzice să purtăm tot ce dorim, în orice context ne dorim. Atenţia trebuie acordată detaliilor care îți vor permite să porţi ce doreşti, când doreşti şi cromatici selectate unde trebuie şi cât trebuie. Judecătorii supremi în materie de vestimentaţie suntem noi. Le dăm voie stărilor să ne conducă sau alegem noi cu ce stare vrem să ne îmbrăcăm?

Să ne delectăm cu câteva exemple:

[easyrotator]erc_37_1375865638[/easyrotator]

Text semnat de Veronica Frişan.

Sursa foto: : elle.com