Nu s-au stins încă ecourile TIFF 2013 şi, iată că, la numai o aruncătură de băţ, preţ de mers cu maşina o oră şi un pic, la Zalău, se desfăşoară pentru al doilea an, un minifestival de film româno-sud-american.
Prezent fiind in oraş, nu puteam rata ocazia de a vedea o peliculă nominalizată la Oscar în 2012!
O parte interesantă a manifestării s-a dovedit a fi masa rotundă care a precedat proiecţia, cu participarea art-directorului filmului, o persoană fermecătoare care, timp de aproape două ceasuri ne-a zugrăvit o frescă a societăţii chiliene, de la epoca socialistă de scurtă durată a lui Salvador Allende, trecând prin cei cinsprezece ani de dictatură militară stăpanită de Augusto Pinochet şi camarila lui, sfârşind cu realităţile chiliene ale zilelor noastre.
Ne-a povestit despre alegerea, în 1970, cu o covărşitoare majoritate a voturilor depuse în urne, al unui preşedinte de sorginte socialistă, în condiţiile în care, în acea epocă, Chile era înconjurată de ţări cu junte militare la putere, despre întroducerea învăţămantului gratuit la toate nivelele, despre colectivizare, despre spaima Americii de perspectiva unui nou accident Cuba, despre degradarea, cu viteza expresului, a situaţiei economice chiliene – cu ajutor extern nedisimulat – despre crescândele nemulţumiri ale populaţiei, care-şi vedea năruite speranţele mai devreme decat se aştepta, despre lovitura de stat pinochetistă, despre “sinuciderea” lui Allende, despre oribilele crime ale dictaturii militare şi, în final, despre ora decontului..
Cam asta face filmul „NO”. Ne poartă, pe durata unei luni – luna premergătoare unui referendum crucial pentru ei – prin jungla unei dictaturi care nu se jena să vorbească, necontenit, de valorile democraţiei!
Despre film, pe scurt, aici.
Azi, Chile este departe de a-şi fi rezolvat prolemele de atunci şi, la fel ca în alte părţi ale lumii, şi la ei se dovedeşte că, douăzeci de ani nu-s suficienţi nici măcar să faci curat!
Text şi foto: Tiberiu Matei
