Una din dezbaterile vechi de când lumea m-a bântuit zilele acestea. Există prietenie adevărată (și atât) între un bărbat și o femeie?
Argument pro și contra sunt de ambele părți. În timp ce unii susțin că nu poate exista, pentru că instinctiv o apropiere între două persoane de sex opus duce la… mai mult, alții, cei care au trăit-o, spun că este cel mai frumos sentiment de dragoste. Unii cred că poate exista doar între persoane neatrăgătoare (Ce înseamnă neatrăgător? Fiecare suntem frumoși în felul nostru, fiecăruia ne plac alte trăsături; Frumusețea este relativă, remember?)
Mie mi-a fost dat să trăiesc o prietenie de poveste, cu un bărbat, de 13 ani. Niciun iubit de-al meu sau iubită de-a lui nu au putut înțelege conexiunea care ne leagă, nevoia de a suna în cele mai inadecvate momente, pentru că știam/știa ca avem nevoie. Nici chiar anii în care nu ne-am vorbit (ale tinereții valuri) nu au reușit să anuleze sentimentul de grijă, niciodată. Oamenii (rari) care vibrează o dată cu tine, simt nevoia acută pe care o avem în acele moment de a fi lângă noi. Prin orice mijloc.
Întotdeauna am considerat că e mai reală și mult mai ușoară prietenia între două persoane de sex opus, decât între două femei, unde intervin mici invidii (ea are părul mai frumos, picioare mai lungi sau genți mai frumoase), nesiguranța sau mici răutăți. Să nu mai vorbim de șansele ca două femei, prietene, să aibă același gusturi în ceea ce privește sexul puternic. Zickenalarm!
Momente de alunecare cred că se găsesc în toate prieteniile dintre un bărbat și o femeie. Atunci când toate astrele se aliniază, când ea/el de sex opus își oferă umărul și mângâierea pentru a alina o suferință, putem avea tendința de a ne lăsa purtați de instincte și valuri de pasiune. Primează însă respectul și inteligența. Dacă le avem. Doi oameni inteligenți vor ști întotdeauna că într-o relație de prietenie, primează dragostea, nu pornirile efemere de moment.
