Aminda Nomade: „scena e singurul loc unde fiecare zâmbet vine fără efort”

aminda 1Pe Aminda am auzit-o pentru prima dată acum câțiva ani. De la primele sunete m-a impresionat energia pozitivă pe care o emană, pasiunea de a se afla pe scenă, bucuria și voia bună pe care o transmitea fără echivoc fiecărei persoane din sală. Ne-am mândrit cu ea atunci când a reprezentat Clujul la Vocea României, și ne mândrim cu ea în fiecare zi.

Pasiunea pentru muzica ai moștenit-o sau ai dobândit-o?

Cred că m-am născut cu ea. Întotdeauna am fost atrasă de sunete, de instrumente, iar părinții mei au fost atenți la semnalele pe care le trimiteam și m-au înscris la grădinița de muzică undeva în jurul vârstei de 5 ani. Apoi, pe măsură ce aflam mai mult despre acest minunat univers al muzicii, deveneam tot pasionată – am studiat 8 ani de pian, apoi canto clasic, am fost pasionată chiar și de folclor, apoi dance, rock…Am ascultat și am încercat să experimentez cât mai multe stiluri, pentru a înțelege povestea și feelingul fiecăruia.

Care este cea mai emoționantă amintire legată de muzică?

Toată relația mea cu muzica a fost extrem de încărcată până acum. Nu cred că pot alege un singur moment de pus pe un piedestal. Îmi vin în cap frânturi de senzații și amintiri – un drum cu mașina cu un fundal sonor care schimbă total peisajul, mama și bunica la Vocea României, examenul de absolvire la Școala Populară de Arte, un dans cu persoana iubită…

Cum ți-a schimbat cursul carierei muzicale participarea la Vocea României?

În mod cert mi-a definit valorile, mi-a arătat o imagine mult mai clară a industriei muzicale din România și m-a făcut să-mi dau seama unde anume am eu loc în acest peisaj și ce doresc să realizez ca om și artist. Am cunoscut și m-au cunoscut oameni valoroși care mi-au dat curajul și ambiția de a porni proiectul Music’sCool.

Ce band/interpret te inspiră. De ce?

Îmi găsesc inspirația de la o zi la alta în artiști diferiți. Sau de la o stare la alta. Un muzician care se plafonează într-o mână de oameni care îl inspiră, se plafonează și în muzică. În general caut oameni care transmit emoție – indiferent că e vorba de nume mari, trupe din underground sau de elevii mei și mă bucur de fiecare notă cântată cu sinceritate.

Ce sentiment te încearcă atunci când ești pe scenă?

Bucurie. Bucuria de a fi acolo, de a vedea oamenii cum rezonează la ceea ce cânt, de a simți energia pozitivă din public.

aminda 2

Ești tot timpul cu zâmbetul pe buze. Ce te încarcă cu energie?

Cred că cel mai mult contează oamenii – familia, colegii și elevii mei, publicul…Uneori mă bucur enorm de lucruri mici, alteori, dacă îmi e mai greu, îmi repet că viața e frumoasă – dar scena e singurul loc unde fiecare zâmbet vine fără efort.

aminda 3

Ce proiecte pregătești pentru viitor?

Toamna va marca inaugurarea primei școli private de arte din Cluj – Art’sCool, în cadrul căreia își va continua activitatea și Music’sCool. Vom începe să lucrăm pe programă de învățământ elaborată pe un an de zile la cursurile de muzică destinate preșcolarilor, copiilor, tinerilor și adulților, vom porni mai multe workshopuri publice în diverse domenii ale artei și vom înființa o grupă de teatru la care m-am înscris deja eu ca primul doritor. Sunt fericită că am alături de mine o echipă grozavă de mentori la fiecare curs pe care îl pornim și am certitudinea că vom forma împreună o comunitate extraordinară de artiști și vom iniția multe proiecte frumoase.

În paralel am pornit un proiect muzical fresh și fără precedent în România, la care avem foarte mult de muncit pentru ca să fie pus în practică așa cum conceptul o merită.

aminda 7

Sursa foto: Arhiva personală Aminda