Sunt vie. În cel mai profund sens al cuvântului. Fiecare celulă îmi vibrează cu o incredibilă forță. Se spune că totul se întâmplă cu un motiv, iar eu, sunt convinsă de asta. Cât de sublimă este trezirea dintr-o letargie aproape fatală? Trăiesc. Bucurii, drame, sentimente și stări. În fiecare dimineață noi omizi se transformă în fluturi, care îmi colorează existența. Și totuși, mă raportez la mine, la dorințele și capriciile pe care egoistul din mine le visează noaptea.
Am întâlnit de-a lungul timpului puțini oameni capabili și dornici să își asume ceea ce sunt. Cu bune, cu rele, fiecare suntem, cu excepția acelora (majoritatea!) care se raportează la mediul înconjurător. Să dăm bine, să părem ceea ce nu suntem, zâmbind printre gratiile aurite ale coliviei, lepădându-ne de măștile fericite odată ajunși acasă. Ne dorim Vuittoane, căluți cățărați pe tricouri, iphone 5, însemne care mai de care mai opulente. Cumpărăm, deținem, îndepărtându-ne de ceea ce contează, de suflet. Fericirea nu se învață din cărți, fericirea se simte, de cele mai multe ori atunci când nu mai așteptăm nimic, lumina ei/lui se revarsă asupra noastră învăluindu-ne existența în cele mai pure nuanțe. Aceste minuni nu durează 3 zile, ci dăinuie prin însăși valoarea lor spirituală care ne-a modificat structura sentimentală. De câte întâmplări este nevoie pentru a ajunge la rezultatul final? O întâlnire, o privire, un zâmbet sau o întâmplare stângace… toate pot da naștere trăirii. Oameni strălucitori ne găsesc în mulțimile fade și triste, pentru a pătrunde în ființa noastră până în cele mai necunoscute profunzimi.
Întâmplările vieții ne copleșesc, însă fiecare plâns zdravăn ne ușurează, picurii sărați își fac datoria de a uda sufletul și de a instala deasupra noastră curcubeul. Dacă ne-am bucura de fiecare lucru așa cum este, fără să analizăm, fără să despicăm firul în patru ar însemna că ne mulțumim sau că trăim?
Foto: Tiberiu Matei
