Filmul „Exploratorul”, în regia lui Titus Muntean şi a clujeanului Xantus Gabor, a fost difuzat miercuri noaptea, de la ora 22.00, la Institutul Francez Cluj în prezenţa unui numeros public şi a echipei de filmare.
Filmul vorbeşte despre celebra expediţie a navei Belgica în Antarctica, între 1897-1899, și la care a luat parte şi exploratorul clujean Emil Racoviţă.
Filmul despre Emil Racoviţă este un lungmetraj documentar în care este reconstituită migălos viaţa acestui mare om de ştiinţă, un personaj prea puţin cunoscut la Cluj pentru meritele sale, aşa cum au spus cei din echipa de filmare:
“La Cluj am făcut un sondaj şi se ştie că Emil Racoviţă poartă numele unei străzi ce urcă spre Belvedere”, a spus foarte dezamăgit profesorul Xantus Gabor, cel care a avut ideea acestui film.
“Nimic s-au prea puţin despre descoperirile unicat în ştiinţă, despre faptul că Racoviţă este părintele biospeologiei sau despre sacrificiile făcute în plan personal, el a parasite Franţa, unde era deja impus ca şi cercetător şi a acceptat să vină să predea în 1920 la Cluj, la Universitate , deşi era conducător de institut ştiinţific în Franţa”, a mai spus Xantus.
Puţină lume ştie că Racoviţă, cel care a înfiinţat Institutul de Speologie la Cluj, este din Moldova iar la Muzeul de Istorie din Vaslui se află ultimele lui efecte personale, foarte atent conservate, aşa cum a precizat directorul muzeului, ieri seară, după proiecţie
Revenind la film, ideea acestuia există de 16 ani. “M-am lovit de multă nepăsare şi indiferenţă în tentativa mea de a face un film despre Racoviţă. Mă bucur că acest film a fost dus la capăt” a spus Xantus Gabor. Acesta a colaborat cu producătorul Vivi Drăgan Vasile de la Fundaţia Arte Vizuale, fără de care nu se putea finaliza filmul. “Au fost cele mai grele filmări din carierea mea de om de cinema”, a mai spus Xantus.
Filmul te poartă în lumea stranie a Antarcticii şi a peşterilor de care Racoviţă a fost pasionat întreaga viaţă, în paralel cu povestirea atentă a carieriei omului de ştiinţă, redate fidel cu ajutorul documentelor de arhivă.
Viehmann: Oameni ca Racoviţă nu vor mai exista. Astăzi sunt fericit!
Profesorul Iosif Viehmann, speolog renumit şi unul din ultimii clujeni care l-au cunoscut pe Racoviţă a luat cuvântul, vizibil emoţionat.
“Sunt foarte fericit. Nu se putea face un film mai bun. Dacă eu am lăcrimat asta e pentru că sunt un copil vitreg al lui Racoviţă. Vă spun că oameni ca Racoviţă nu o să mai fie niciodată”, a spus acesta.
Racoviţă a pozat în 3D!
Echipa de filmare a spus spectatorilor că unul din marile merite ale lui Emil Racoviţă este faptul că a realizat fotografii stereoscopice, unicat la vremea lor. “Fotografiile din Antarctica sunt excepţionale ca valoare. Există negativele lor, semnate de Racoviţă, la Vaslui. În străinătate se ştie că sunt ale lui Cook, colegul lui Racoviţă de pe Belgica dar de fapt fotografiile sunt ale lui. Noi polemizăm deci prin film cu Occidentul pe tema asta, a paternităţii fotografiilor. Ar fi extraordinar să se realizeze un album cu aceste fotografii ca să se vadă valoarea lor. A fost un precursor şi în acest caz”, a spus unul din membrii echipei de filmare.
Filmul poate fi văzut şi joi de la ora 19.15, la Cinema Victoria.
Fotografiile realizate de Helmut Ignat în timpul filmărilor în Antarctica poti fi admirate la TIFF Lounge până pe 9 iunie.
Un text semnat de Tiberiu FĂRCAŞ.
Foto: Raul Ştef