Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să ți se îndeplinească. Sau chiar mai rău. Mult mai rău. Să vă explic: în visele mele de adolescent fan SF, îmi doream ca toate femeile să se îmbrace ca-n Star Trek sau Andromeda. Sau ca-n desenele animate Manga. N-o să vă vină să credeți, dar Universul a condus lucrurile exact în direcția dorită de mine, atâta doar că a întârziat 20 de ani și a împins lucrurile puțin prea mult.
Văd în jurul meu (uneori îmi doresc să mă fi uitat în parte opusă) o mulțime de tinere sau mai puțin tinere care poartă niște oribilități de colanți cu vedere la prună (scuzați). Prea des, tot mai des, din ce în ce mai des. Înțeleg că-i o modă nouă, posibil că va trece, ca toate celelalte (da’ dacă nu trece?). În cel mai bun caz, mă simt ca un intern la ginecologie. În cel mai rău caz, adică mai tot timpul, mă simt agresat și abuzat de advertising-ul pe care și-l fac femeile care aleg să poarte colanții pe stradă, fără o bluză/rochie/any other shit care să le acopere… să le acopere.
Nu mă înțelegeți greșit, nu-s pudibond, nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin și am făcut cam toate tâmpeniile, discrețiile și indiscrețiile pe care le poate face un bărbat. Mă îngrijorează însă felul în care femeia secolului 21 alege să se lepede de mister, felul în care redutele pe care odată trebuia să le cuceresc, acum mi se predau chiar dacă nu le vreau (serios, într-un drum de 20 de minute prin centru, am senzația că primesc 8-10 invitații la micul dejun de după), mă sperie cumva gândul că-n 20 de ani, fiica mea (de oi avea una) va pune toată marfa pe tarabă pentru că, pur și simplu, toată lumea va fi rânduită în felul acela.
Poate-s prea bătrân, prea plictisitor, poate mai am un strop de bun simț, cine știe? Poate mi-e doar dor e vremurile în care pe străzile patriei, singurele crăpături vizibile erau cele din asfalt.
