Surâsul fetei din tramvai /M-a fermecat definitiv. / Am încă’o dramă la activ. Exact ca domnul Ion Susai
Iar astăzi, la categoria filme preferate, pe Illy a fermecat-o definitiv „Filantropica”, filmul românesc despre care ne povesteşte.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie când mi se dă ca temă de scris filmul preferat, petrec 90% din timp cugetând pe care să îl aleg şi 10% efectiv muncind. Adevărul e că făcând parte dintr-o generaţie în mare parte postdecembristă am avut norocul să fiu încă din fragedă pruncie expusă la zeci şi sute de filme, de la blockbustere hollywoodiene până la capodopere independente obscure. Şi totuşi din bogata varietate digerată, oricât de bine m-aş fi pierdut sau regăsit în multe din pelicule, cel mai aproape de sufletul meu de româncă a fost un film pur românesc: Filantropica.
Poate vă sunt cunoscute articolele despre varii cuvinte şi expresii intraductibile, gen schadenfreude sau l’esprit d’escalier. Ei bine, din ce am discutat eu cu oameni aparţinând mai multor naţii, consider că şi noi românii avem aşa ceva: mult iubitul haz de necaz. Şi tocmai acest frumos sentiment de strâns din dinţi într-un zâmbet se regăseşte din belşug pe parcursul filmului despre un profesor amărât de limba şi literatura română de liceu, pe care o serie de evenimente îl trânteşte în miezul ineditei industrie a cerşetoriei.
Cele 110 de minute de film zboară fără vreun moment de lălăială sau umplutură, iar din scenele absolute memorabile merită amintite intervenţia recuperatorilor din sala de clasă şi episodul de Chestiunea Zilei magistral încheiată de discursul protagonistului. Iar în înţelepciunea Poetului Gării de Nord este probabil să vă regăsiţi dimineţile:
„În odaia strâmtă
Într-un pat diform
Zac strivit în perne
De un pumn enorm.”
Filantropica este mai mult decât povestea unui bărbat în plină criză a vârstei mijlocii, folosindu-se de personaje şi scene care de care mai tragi-comice pentru a crea o imagine complexă a naturii umane şi dedesubturilor sociale ale lucrurilor de care ne lovim zilnic fără a observa mai mult decât vârful iceberg-ului. Merită din plin văzut şi revăzut cu menţiunea să nu faceţi greşeala să îl judecaţi pe domnul Gorea, fiindcă, în ciuda avertismentului repetat ca un laitmotiv pe parcursul filmului, sunt mari şanse ca finalul tot în situaţia lui să vă prindă. Sau voi aţi reuşit să scăpaţi cu banii neluaţi?
Sursa foto: filmblog.ro
