Azi, începând cu ora 18:00, la Muzeul Etnografic din Cluj, Photo Romania vă invită la o revoluție senzorială – un manifest pentru România – menită să arate o parte din frumusețile țării noastre. Evenimentul este o producție Photo Romania în colaborare cu pianistul român, stabilit în Germania, Bogdan Vaida.
Se vor folosi 3 senzori: vizualul (reprezentat de fotografii), auditivul (reprezentat de muzica marilor compozitori români ) și gustul (reprezentat de vinuri specifice românești). Va fi un mix simplu, dar puternic, care folosește cultura și arta pentru a arăta că România este frumoasă și că avem o responsabilitate uriașă față de ea, pe care o putem îndeplini prin respect, simplitate și cunoaștere a propriei vistieri – declară printr-un comunicat organizatorii festivalului Photo Romania.
Recitalul muzical va fi oferit de pianistul Bogdan Vaida, fotografiile fac parte din colecția ”România în Culori” și vor fi prezentate de Sorin Onișor, iar vinul va fi oferit de ”Vin de Vie”. Accesul la eveniment este liber.