Ai speranţe şi vise, frici şi căderi, supărări sau poate fericiri! Sunt sigură de asta. Apoi te zbaţi să mergi la serviciu/şcoală, să plăteşti facturile, să găseşti dragostea, să fii împlinit/a, să încapi în jeanşi, să mergi la reuniuni de familie, să faci curat în dulapuri… o daaaa! Ai nevoie de o pauză, de o altă poveste, iar filmul devine modalitatea prin care oamenii pot să trăiască alte poveşti.
Astfel, am căutat în literatură câteva explicaţii pentru care oamenii se uită la filme şi iată ce am găsit:
- Filmul poate să fie similar cu trăirile noastre, pot să apară întâmplări pe care într-o formă sau alta le-am trăit şi noi. Dacă ele sunt plăcute e perfect, pentru că prin intermediul filmului reuşim să reactualizăm o serie de emoţii pozitive şi asta ne dă o stare de bine. Apoi, dacă emoţiile sunt neplăcute, filmul ne oferă posibilitatea să ne plângem de milă şi uneori, vai cum simţim nevoia asta (sic!). Acesta este motivul pentru care alegem să ne uităm la filme triste atunci când noi suntem trişti.
- Alte vieţi, alte experienţe este un alt motiv pentru care urmărim poveşti. Şi aici avem două componente: a. dacă poveştile altora sunt triste ne apare nouă o uşoară îmbunătăţire a emoţiilor negative. Chiar dacă nu sună prea bine când spun asta dar, atunci când vedem că alţii suferă mai tare decât noi parcă emoţiile noastre negative se mai reduc în intensitate; b. dacă poveştile altora sunt mult mai bune decât ale noastre ne imaginăm cum vom ajunge noi acolo. Vă amintiţi frenezia telenovelelor? Acea perioadă a prins atât de bine şi pentru că pentru prima dată ni se ofereau imagini din alte “lumi”.
- Filmul ne “deschide mintea”! imaginile, poveştile reprezintă o puternică stimulare cu gânduri, idei, produse ale imaginaţiei şi poate uneori putem folosi aceste lucruri ca pe o “fugă” de ceea ce trăim în viaţa reală. Această stimulare mentală permanentă ne face să căutăm filmul! E ca şi cum ai privi printr-o fereastră către lume – uneori, o lume nevăzută de noi. E ca o prelungire nedefinită către univers, parafrazându-l pe Andre Bazin.
- O soluţie mai bună? De multe ori filmul ne oferă şi asta. Alternative la problemele noastre au la situaţiile noastre de viaţă. În plus, ne poate ajuta să găsim rezolvare la emoţiile pe care le avem.
- Toate cele de mai sus pot transforma filmul într-o pasiune. Atenţie, însă, să nu devină dependent (sic!).
Un exerciţiu de final: gândiţi-vă de câte ori v-aţi imaginat că sunteţi un actor, că jucaţi într-un film? În ce film? Ce fel de actor eraţi? Cum era acţiunea?… oare ce spune asta despre voi? 🙂
Surse foto: lovehatesmisery.blogspot.com, ifc.com
