Paula Oneț, în „fel și chip” înspre Cannes, cu filmul „După fel și chip”

Cu bucurie v-am anunțat săptămâna trecută că scurtmetrajele a doi absolvenți din Cluj vor fi proiectate în cadrul Short Film Corner la Festivalul de Film de la Cannes 2013.

Paula Oneț, cepaula oneta care a realizat documentarul „După fel și chip„, își dorește să fie prezentă la festival, să se bucure îndeaproape de reușita ei, să respire aerul filmelor bune și să cunoască oameni din lumea filmului. Că nu se știe niciodată de unde apar oportunitățile. Și cum ne place și ne bucurăm de fiecare dată când putem susține o tânără valoare românească, nu ne dăm înapoi nici acum.

Așa că vă recomandăm să intrați pe platforma indiegogo.com, unde puteți găsi o descrie amănunțită a activității Paulei și tot de acolo puteți să vă achiziționați DVD-ul care conține scurtmetrajul ce urmează să fie proiectat la Cannes. De asemenea, puteți contribui cu orice sumă doriți, pentru a ajuta un tânăr artist să își vadă visul cu ochii larg deschiși, de aproape. Să observe reacțiile oamenilor prezenți acolo la vederea filmului ei, să se regăsească între cele mai cunoscute personaje din lumea filmului și să se încarce cu energia de care are nevoie, pentru a ne surprinde apoi cu alte filme de succes.

*

„De curând am aflat că filmul meu a fost selectat în cadrul secțiunii Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes 2013. Cu alte cuvinte, el a trecut printr-o selecție și a fost ales de francezi să fie parte dintr-un catalog și o arhivă video la care au acces toți cei interesați de filmul de scurt metraj, de la selecționeri de festivaluri, producători, distribuitori etc. Pentru a transforma această realizare într-o experiență benefică, regizorul și producătorul ar trebui să fie acolo pentru a-și promova filmul, pentru a stabili întâlniri cu acești oameni, a-l evidenția printre alte sute de filme și pentru a-l face vizibil. Altfel, filmul are toate șansele să treacă neobservat, inundat fiind de campania celorlalte.

Tocmai de aceea m-am hotărât să merg, împreună cu producătoarea mea, tot studentă la UBB-FTT, la Cannes să susținem filmul, să arăt că inclusiv o producție cinematografică studențească din România poate să răzbată printre alte filme de mare buget și reputație. Ceea ce ne împiedică în acest moment este costul destul de ridicat de transport și cazare, acreditarea fiind asigurată de cei de la Cannes.

Distribuția unui film este un stadiu costisitor în procesul de producție a unui film, mai ales când este vorba de o producție studențească. Știu că este o inițiativă curajoasă prin naivitatea ei, însă cred că dacă vrei ceva cu adevărat, poți apela la diverse mijloace pentru a răzbate”, a povestit Paula Oneț pentru Revista Bulevard.

dupa fel si chip

Scurtmetrajul Paulei, “După fel şi chip”/”As you like it” reprezintă lucrarea cu care aceasta a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj-Napoca.

“Filmul este un mozaic de poveşti ale oamenilor care, fiind încă în viaţă, se confruntă cu propria fotografie de pe piatra de mormânt. Povestea a început de la bunica mea, care se plângea că fotografia pe care a pus-o pe piatra funerară după decesul bunicului… este prea roşie, fapt pentru care lumea îi va considera doi beţivi“, ne-a spus Paula. Bunica ei a înlocuit între timp fotografia, dar a devenit şi unul dintre personajele documentarului realizat de Paula.

Pe lângă premiile obținute de Paula cu acest documentar, anunțate în știrea anterioară, aceasta a câștigat de câteva zile, în cadrul Timishort, Premiul pentru cel mai bun film românesc și Premiul publicului.

Sursa foto: Arhivă personală Paula Oneț și După fel și chip