Deşi sfaturile referitoare la dezvoltarea personală spun că timpul petrecut la cozi ar trebui alocat introspecţiei şi autoevaluării, al naibii să fiu dacă pot fi zen în acele momente. Cum văd şirul, cum mi se întunecă orizontul. Dar asta nu se întâmplă în orice spaţiu aglomerat, ci doar în acele locuri care mi-au testat răbdarea în repetate rânduri.
Situaţia a) – banca
Pe motive de proximitate, îmi desfăşor “activităţile bancare” într-o anumită coşmelie – agenţie. Pe lângă faptul ca are dimensiuni reduse, e veşnic ticsită, în special de studenţi străini. Până se înţeleg unii cu alţii şi-şi rup limbile, prinzi rădăcini. Asta nu ar fi chiar aşa bai, însă ce găsesc total nepotrivit e statul pe telefon al angajatei atâta timp cât în faţă are o coadă fără final. OK, sună telefonul în interes de serviciu (deşi câteodată sunt discuţii personale), dar după ce rezolvi situaţia, chiar consideri că e oportun să te apuci de hăhăit cu cel de la capătul firului, în timp ce clientul stă deznădăjduit în faţa-ţi? Dar n-ai putea să faci asta în pauza de masă sau în pauza de ţigară sau după program sau la micro-revelion?
Încăperea e veşnic supra-încălzită, alt aspect greu de înţeles, aşa că fie stai îmbrăcat şi ameţeşti de la efectul de saună, fie dai jos câte un articol, astfel că atunci când ajungi la ghişeu nu ştii ce să laşi din mâini prima dată: geaca, eşarfa, geanta, hârţoagele, buletinul? După ce te despachetezi şi te umpli de voie bună că în sfârşit ţi s-a arătat luminiţa de la capătul tunelului, eşti anunţat politicos ca sistemul a picat sau că s-a blocat… Deci cum? Am stat juma de oră într-o climă tropicală, iar acum trebuie iar să aştept sau să renunţ? La cât de mici sunt comisioanele bancare e şi greu, ce-i drept, să pui la punct un sistem fezabil.
Situaţia b) – instituţiile publice
O să mă refer la Primărie de data asta. Cu toate că de când au fost introduse numerele de ordine situaţia s-a îmbunătăţit considerabil, tot mai sunt ceva paşi de făcut. Sunt necesare eforturi atât din partea publicului, cât şi a angajaţilor.
O să mai dureze o vreme până vor întelege toţi cetăţenii ce e cu hârtiuţa aia ce iese din aparat şi ce reprezintă numărul de pe dânsa. Adică dacă ai numărul 14, nu vei intra niciodată în faţa lui 11 spre exemplu. Nu, nu. Pe principiul “one, two, three, Pamela vrea copii”, cifrele au o anumită succesiune şi nu o vei schimba tu!
În ceea ce priveşte angajaţii, unora le-ar prinde bine nişte cursuri de operare PC, nu de alta, dar tare îşi agaţă degetele prin tastatură şi se holbează în monitor. La ce trafic au ghişeele de relaţii cu publicul, nu e permis să fie angajat personal ineficient, care insistă să iasă la pensie de acolo.
Nu putem uita nici zeiţele de la agenţia CFR sau de la Poştă, în a căror mână stă locul tău în tren sau timbrul în ţară, ba chiar şi cel în străinătate, acele doamne care abia aşteaptă să-şi dea ochii peste cap dacă te pune sfântu’ sa mergi fără bani ficşi… adică vrei rest? Snobule!
Sursă foto: themetapicture.com
