Dacă ar ajunge – printr-un miracol cinetic – pe planeta noastră extraterestrul, ar rămâne derutat de mulţimea obiectelor diferite care alcătuiec lumea artei. Ar fi contrariat de diferitele definiţii date fenomenului artistic şi de înţelegerea extrem de confuză, de diversă, pe care specia noastră o dă artei.
Familia Medici, în Italia, bancherii Fugger în Germania, Rudolf de Habsburg, Burbonii, regi ai Franţei, regii Angliei, cei ai Spaniei, precum şi alţi privilegiaţi bogaţi din Evul Mediu până în epoca modernă, au introdus un prim sens modern pentru înţelegerea operei de artă: obiectul de colecţie, de la tablouri sau sculpturi, stofe, artefactele cele mai diverse, mai neobişnuite, la “curiozităţi” provenind din lumea naturii, scoici, animale împăiate, bulbi de lalea, arbori exotici etc.
Pe lângă marile “instituţii” ale artei moderne, muzeele, expoziţiile care “fabrică” valorile simbolice ale artei au convieţuit cu primele magazine “de frivolităţi” unde se regăseau într-o benignă fraternitate de la ultimele expresii de succes, tablouri din Saloane, până la tot ceea ce înseamnă “bric-à-brac-ul” susceptibil de-a fi investit cu sensuri noi, valorile vechi fiind răscumpărate cu bani noi.
Banul, prin născocirea sa genială, a făcut posibilă, pe lângă recunoaşterea lui ca mijloc de plată pentru bunuri şi servicii, subtila triere a acestor ubicui şi ambigui “obiecte de colecţie”, prin intermediul schimbului. Aşa a fost posibil ca, prin criterii specifice să se ierarhizeze bunurile artei în funcţie de raritatea lor, de performanţa profesională a execuţiei, noutatea lor, de notorietatea şi publicitatea lor, de semnatarul lor sau, de deţinător.
sursa foto: museum.ici.ro
Tot banul a produs însă, printr-un straniu efect inversat, o segregaţie a valorilor operelor de artă: pe de-o parte, a făcut posibilă răspândirea uimitoare a artei şi a faimei autorilor ei, pe de altă parte a produs disfuncţii prin care unii creatori, foarte puţini la număr, alcătuiesc o “elită”, bucurându-se de recunoaştere publică şi gratitudine socială, pe când marea lor majoritate, care poate atinge peste 90 % din numărul lor, a căzut sub pragul sărăciei. Dacă nu sunt bani pentru a mulţumi întreaga lume artistică, s-au radicalizat, “s-au rafinat” metodele repartiţiei, a împărţirii lor. Conform cugetării cinice: Banii pentru salariile şi pensiile mari ajung întodeauna. Nu ajung banii pentru salariile şi pensiile mici.
De aceea, artiştii sunt obişnuiţi să trăiască paradigma sărăciei lor perpetuee. De altfel, prisosul lor de avere a fost mereu investit în propria lor creaţie sau plătindu-şi scump propria libertate. Includerea lor în elita artei face ca semnătura artistului să însemne mai mult decât toate celelalte criterii de departajare artistică şi financiară.
Recunoaşterea acestei semnăturii este un „paşaport pentru Paradis”. Iar „Paradisul” este locul unde „zornăie” banii, iar clinchetul lor stârneşte spiritele (money, money!). Să intri în acest „club” este visul fiecărui artist de la noi, cu atât mai mult cu cât localizarea lui se îndepărtează pe zi ce trece de Europa.
Astăzi, aproape 60 % din comerţul mondial de artă se desfăşoară în Shanghai şi Hong-Kong, iar cei mai recenţi „favoriţi”, în topul vânzărilor din anul trecut sunt Jean-Michel Basquiat (1960-1988) cu 79.938.836 euro, Zeng Fanzhi (1964) cu 33.296.116 euro şi Christopher Wool (1955) cu 22.186.487 euro. Printre cei din elită mondială „s-au strecurat” şi câţiva artişti tineri clujeni, pentru a-i aminti numai pe Mircea Kantor, a cărui recunoaştere oficială a Europei l-a îndreptăţit cu Premiul Marcel Duchamp (35.000 euro) anul trecut, la Paris, pe Adrian Ghenie căruia i s-a vândut o lucrare la Sotheby’s (Londra) cu suma record de 142.000 euro, pe Victor Man şi Ciprian Mureşan, a căror notorietate europeană i-a dus direct la Muzeul de Artă din San Francisco (2013).
Câteva lucrări semnate de Victor Man pot fi văzute la Artexpert Gallery Cluj-Napoca parcă, pentru a certifica că „firul de arginţi” ai artei leagă şi „metropola” noastră de cele ale artei mondiale.
sursa foto featured: theartnewspaper.com
