Vineri, 19 aprilie, Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii revin pe scena Colegiului Academic. De la ora 19:00 vor susţine un concert vocal-simfonic, iar pe scenă vor cânta şi soliştii vocali Bianca Manoleanu, Cristian Mogoşan şi Florin Estefan.
Concertul va fi dirijat de olandezul Jan Stulen, iar dirijorul corului este Cornel Groza. Programul serii va cuprinde Oratoriul „Creaţiunea”, lucrarea compozitorului Joseph Haydn care descrie şi celebrează crearea lumii.
Concertul va începe la ora 19:00 în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic (Casa Universitarilor).
Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).