Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Cluj

foto ziua apeiMâine, 22 martie, întreaga planetă sărbătoreşte Ziua Internaţională a Apei. Anul 2013 a fost declarat acum trei ani, de către Adunarea generală a Naţiunilor, Anul internaţional al cooperări în domeniul apei.

La Cluj-Napoca, mai multe instituţii şi companii organizează evenimente cu această ocazie. Astfel, în 22 martie, de la ora 11:00 va avea loc vernisajul epoziţiei „Apa în centrul Ştiinţei”. Expoziţia are loc la Hipermarket Cora Cluj şi poate fi vizitată până în 7 aprilie.

Alte două expoziţii, sub numele de „Apa – o resursă vitală”, vor putea fi viziate începând din 22, respectiv 25 martie, la mediateca Institutului francez Cluj şi la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga.

Fotografiile puse la dispoziţia publicului sunt realizate de Yann Arthus-Bertrand, sunt făcute din aer şi imprimate pe postere de format mare. Comentariile care însoţesc imaginile abordează problematici de mediu şi dezvoltare durabilă.

În cadrul aceloraşi evenimente, în 26 martie se va desfăşura un seminar ştiinţific, destinat publicului larg. Seminarul pe tema „Accesul la apă şi epurare în România” va avea loc la Facultatea de Biologie a UBB, în Amfiteatrul Vasile Radu, începând cu ora 09:00. Cei care vor să se înscrie, pot completa acest formular online.

Sursa foto: waterblog.suez-environnement.com

No Comments Yet

Comments are closed