Cu siguranță nu aș fi mers la concertul Vaya con Dios dacă organizatorii nu ne-ar fi rugat să îi ajutăm cu decorarea cabinelor din backstage. Și să nu credeți că nu a fost o provocare, ținând cont de atmosfera “primitoare” solicitată de vedetă și de amenajările cu iz comunist de la Sala Sporturilor.
Am mers însă și mă bucur că am făcut-o! Dincolo de un concert cu care am rezonat, a fost și o lecție de viață, pentru că am văzut acolo oameni care au îmbătrânit frumos, începând cu solista, Dani Klein. La 60 de ani are în continuare forță, atitudine și același timbru vocal inconfundabil pe care, trebuie să recunoaștem, ne-am iubit cu toții, măcar o dată. Iar în sala erau multe cupluri în vârstă care își zâmbeau frumos și se țineau de mână, poate în amintirea melodiilor care le-a inspirat cândva declarațiile de dragoste.
În culise, după concert, am întâlnit o persoană caldă și plăcută, care a știut să mulțumească pentru atmosfera creată în cabine. “Se vede că e o amenajare făcută de femei”, ne-a spus zâmbind Dani Klein, stând confortabil pe canapea, ca la ea acasă. Nu m-am putut abține să nu observ că e mai frumoasă în realitate decât în fotografiile pe care le-am văzut cu ea și, în Era Photoshop-ului, asta e chiar o performanță. O femeie care își poartă frumos ridurile și care ne-ar putea fi dată drept exemplu atunci când mirajul botoxărilor, injectărilor și ajustărilor ne zâmbește în “reclama tinereții fără bătrânețe”.
Pentru cei care nu ați fost la concert, vă recomand pe seară Vaya con Dios “Pauvre diable”, un pahar de vin roșu bun și neapărat iubitul/iubita lângă.
De la vestiar la cameră de hotel în 3 ore… și nu, nu este vorba de vreun traseu, ci de o transformare, o amenajare care ne-a provocat imaginația, resursele și capacitatea de a lucra contra cronometru.
Înainte să se aprindă luminile de scenă, înainte să se umple sala de spectatori, să strălucească artiștii și să înceapă muzica, există un alt spectacol, cel din backstage. Cu termene imposibile, situații neprevăzute și care totuși, într-un fel sau altul, își găsesc rezolvarea, pentru că “the show must go on”, nu-i așa? Acele mici minuni care te fac să te simți incredibil de mândru să privești spectacolul din culise și să știi că ai contribuit cu ceva, orice, la magica atmosferă care se creează în timpul concertului.
Am fost la numeroase concerte ca parte din public, fan sau simplă persoană care vrea să se deconecteze, însă niciodată nu văzusem cum se întâmplă lucrurile în backstage. Mă atrag mereu articolele despre cerințele artiștilor privind dotările din cabine – de la decoruri, la mâncare, băutură sau atmosferă – a căror complexitate e direct proporțională cu statutul lor de vedetă. Lista Vaya con Dios nu prevedea decoruri sau dotări extravagante. Se solicita doar o amenajare confortabilă și primitoare. Nimic dificil de realizat, ne-am spus noi când echipa Amprenta, organizatoarea evenimentului, ne-a invitat să ajutăm cu acest aspect. Apoi am vizitat locația și ne-am schimbat total părerea: fiind informată că va concerta într-o sală de sport, trupa specificase clar că nu dorește să simtă o atmosferă de vestiar. Ori noi chiar 3 vestiare aveam la dispoziție, în cel mai clasic sens al denumirii: de la mesajele de încurajare ale sportivilor lipite peste tot, la pereții plotați cu autocolant ilustrând scene de joc, mese de masaj, cuiere care împrejmuiau camerele, bănci, culoare înguste și lungi, “tapetate” cu faianță albă, ca de spital, lumină rece de neon.
[easyrotator]erc_42_1363339498[/easyrotator]
Foto: Camelia Cotos
După ce am vizitat locația și am luat toate măsurătorile, ne-am convins încă o dată că misiunea noastră era de fapt o provocare. Ne-am pus ideile pe hârtie și am început să construit pe ce avem, întocmai ca o rețetă culinară pe care o încerci pentru prima dată. Am selectat din showroom doar mobilier confortabil și care putea fi demontat și transportat ușor (culoarele înguste și ușile mici de acces ne obligau să o facem). În camera solistei am ales să mergem pe un design cald, în nuanțe cremoase, cu doar câteva accente de culoare, folosind materiale transparente și oglinzi pentru a da senzația de mărire a spațiului 3×5. Am conturat încăperea cu materiale naturale – lemn, lână, bumbac – pentru a da acea notă de confort și de “acasă”. Pereții decorați cu autocolante sportive urmau să fie transformați într-o zonă dedicată mesajelor de la fani, iar pernuțele decorative, lumânările cremoase și aranjamentele florale completau designul dorit cu o notă chic, feminină.
Cu două zile înainte de eveniment am aflat că timpul avut la dispoziție pentru transformare ne era limitat, formația avea să petreacă aproape toată ziua în cabine și la sală pentru probele de sunet. Astfel, în seara de dinainte, întocmai ca membrii unei echipe SWAT am pornit către locație cu două mașini încărcate la capacitate maximă, înarmați cu draperii, mobilier, lumânărele, flori, pernuțe colorate și un singur vers în minte: “Aie aie aie aie aie aie, Puerto Rico”. Ploaia mocănească falsa pe ritmul sountrack-ului autoimpus, dar nu a reușit să ne taie din elan.
Eram organizați: Teodora transcria mesajele fanilor pe zona Fan Wall, băieții știau clar care sunt piesele de mobilier pentru fiecare încăpere, iar colegii de la Primera bifau cu succes o premieră pentru sălile de sport, cel puțin cele din România: montau perdele din voal și drapaje din tafta să acopere ferestrele minuscule ale vestiarului. La fața locului, ne revenea misiunea de a le îmbina pe toate – mobilă și deco. Ajunși acolo însă, gazdele ne-au întâmpinat cu încurajări: multe ne erau trecute pe lista “Nu aveți voie să…“. Printre acestea, mai era și o masă de conferințe din camera solistei care nu putea fi mutată. Am refuzat să credem varianta expusă atât de tranșant și am mai cerut o părere. Diagnosticul a fost confirmat: ușa de acces îi forțase să monteze masa direct în cameră, iar uzura mobilei îi adusese în timp un upgrade: o lipire sănătoasă care o făcea compactă și imobilă.
Au urmat 3 ore de fast redesign și aranjare. Ne-am dat seama că ne iese amenajarea din momentul în care au apărut primii fani: personalul sălii și parte din organizatori erau deja la ușa încăperii și nu păreau să dorească să plece și să ne lase să terminăm.
[easyrotator]erc_46_1363340023[/easyrotator]
Foto: Camelia Cotos
La final am pornit spre casă cu o lecție pe care ne-o reamintim de fiecare dată: munca în echipă este esențială când lucrezi cu termene imposibile. Partenerii noștri ne-au fost alături și de această dată cu sfaturi, decoruri sau o mână de ajutor binevenită la momentul potrivit. Și când spun asta mă gândesc la Genoveva Hossu și Primera, care s-au implicat în acest proiect cu partea de accesorii și decorațiuni și la Florin Pușcașu de la Orion Grup, care a contribuit cu corpurile de iluminat. Cireașa de pe tortul amenajării a fost surpriza dulce făcută de Daniela Nicoară și Cofetăria Dana: o colecție de cupcakes personalizate special pentru concert și care au fost admirate îndelung chiar de solistă care a exclamat: “Acestea nu sunt cupcakes. Sunt artă! Le pot lua acasă pe toate?”.
[easyrotator]erc_81_1363340251[/easyrotator]
Foto: Lavinia Mureșan
În backstage s-a așternut liniștea pentru că scena a prins viață. Sala a fost umplută de oameni de toate vârstele, de la persoane care au crescut cu versurile Vaya con Dios, până la tineri care abia acum le descoperă. După concert, luminile scenei s-au orientat înapoi în backstage: fotografii, autografe și decoruri care se destramă pentru a lăsa în urmă aceeași atmosferă de sală de sport, aceleași vestiare. Înainte de asta am reușit pentru câteva minute să ne vedem amenajarea pusă la treabă, vizitând artista la ea în cabină. Altfel decât la conferința de presă, altfel decât la sesiunea de autografe sau pe scenă, Dani ne-a întâmpinat îmbrăcată normal, ușor obosită după ziua lungă, însă cu zâmbetul pe buze: “Mi-a plăcut. M-am simțit confortabil”, ne-a spus ea – un feed-back ce ținea cu succes loc aplauzelor. Ne-am fotografiat, ne-am îmbrățișat, dar nu ne-am luat “Adio”. Dani Klein nu va sta departe de muzică, chiar dacă a fost un concert din turneul de final pentru Vaya con Dios.
A doua zi, dimineață, la 9:00 echipa de baschet „U” Mobitelco își reîncepea antrenamentele. Luminile se aprindeau peste un nou spectacol, o nouă scenă, noi spectatori.
Articol realizat de Diana Calfa şi Camelia Cotos – Morphoza – Atelier de interioare.
