Vinul cuplului Jolie-Pitt, vândut în câteva ore

brad-pitt-600Primele 6.000 de sticle cu vinul ”Miraval Côtes de Provence”, un rosè din 2012 al cuplului Brad Pitt şi Angelina Jolie, s-au vândut în cinci ore. Realizat printr-o colaborare cu un grup de producători de vinuri din regiunea franceză Chateauneuf-du-Pape, vinul poartă numele proprietăţii pe care cele două vedete au achiziţionat-o în sudul Franţei, în 2008.

Cu 15 zile înainte de comercializarea a 100.000 de sticle de vin în lumea întreagă, 1.000 de persoane care locuiesc în Franţa au putut cumpăra, pe internet, câte o cutie cu şase sticle de vin. Vânzarea vinului a început joi dimineaţă la ora 09:00 şi s-a încheiat la ora 14:00. Un oficial al domeniului Chateau Beaucastel, care aparţine producătorilor, a declarat într-un anunţ dat presei, că s-au vândut 6.000 de sticle, la un preţ de 17.5 Euro/ sticlă.

Vinul va fi oferit spre vânzare restaurantelor şi comercianţilor la sfârşitul acestei luni.

 

Surse: agerpres.rohuffingtonpost.co.uk

Sursă foto: people.com

 

 

No Comments Yet

Comments are closed