În 7 martie, la Cluj-Napoca, va avea loc ediţia a 2-a a conferinței naționale dedicată businessului feminin, The Woman.
În deschiderea evenimentului vor vorbi primarul Emil Boc şi fondatoarele celor mai importante asociații de femei din România: Alice Botnarenco (Femei în Afaceri) și Mihaela Rus (Asociația Femeilor de Afaceri Cluj).
Toate cele zece femei invitate pe scena The Woman sunt femei de afaceri care reprezintă piața autohtonă: Denisa Mihai – specialist CSR Avon, Elena Grecu – avocat, Amalia Sterescu – vicepreședinte companie IT de top, Raluca Georgescu – country manager multinațională, Larisa Petrini – managing partner Saatchi PR, Irina Markovits – consilier vestimentar și jurnalist de modă, Olga Stanciu – director adjunct Jolidon, dr. Claudia Corega – CEO Qsmile, Romanița Iovan – designer vestimentar.
Andreea Marin va participa la eveniment în calitate de speaker, reprezentant al fundației Prețuiește Viața și ambasador AVON.
Moderatoarea evenimentului va fi Raluca Anton, specialist în psihologie, manager al unei clinici de psihologie din Cluj-Napoca şi moderatoarea mai multor emisiuni în cadrul Look TV.
Programul mai conține dezbateri, prezentări și o seară de cocktail ce include lansare de carte, expoziție de bijuterii Sabion, prezentări de modă și degustare de vinuri.
