Acţionarii celebrei case de modă sunt acuzaţi de evaziune fiscală. Garda financiară italiană a pus sub sechestru bunuri imobile şi active financiare în valoare de 46 de milioane de euro. Bunurile aparţin celor doi acţionari istorici ai firmei, Paolo et Nicola Bulgari (nepoţii fondatorului Sotirio Bulgari), reprezentantului legal Maurizio Valentini şi predecesorului acestuia, Francesco Trapani, transmite Agerpres, conform AFP.
Cei patru sunt acuzaţi că „au sustras de la fiscul italian, prin declaraţii frauduloase, circa 3 miliarde de euro, utilizând societăţi cu sediul în Olanda şi Irlanda, înfiinţate în unicul scop de a evita impozitarea lor fiscală în Italia”, se precizează într-un comunicat oficial.
Potrivit autorităţilor, cei patru au transferat profiturile în străinătate, mai întâi în Elveţia, apoi în Olanda şi, în sfârşit, în Irlanda.
Printre proprietăţile pe care s-a pus sechestru se află un imobil situat pe celebra stradă comercială Via Condotti din Roma.
Brandul este ultimul nume din industria modei nevoit să facă faţă acuzațiilor de evaziune fiscală, după ce Domenico Dolce și Stefano Gabbana așteaptă, în prezent, să fie judecaţi peste acuzații similare.
Surse foto: Vogue, theskinnybeep.com