Câştigător al RoBlogFest 2012, la categoria „Profesional – Blog de jurnalist”, Vlad Ursulean are un talent extraordinar de a combina studiile antropologice pe care le-a urmat cu jurnalismul, ieşind astfel „nişte chestii faine de tot”.
„În liceu, am lansat o revistă care a sfârșit într-un mare scandal și o juma’ de exmatriculare. Asta m-a intrigat destul cât să dau la jurnalism și să scriu în ziare și reviste. După un timp am strâns destui bani cât să-mi iau o cameră șmecheră și m-am apucat să filmez, editez și să produc filme despre ce înseamnă să fii om. Încă n-am aflat răspunsul.
Așa că m-am apucat să studiez antropologie. Asta-i cea mai mișto știință din lume! Presupune să te duci în mijlocul unor oameni și să stai cu ei până le înghiți sufletul. Apoi să scrii despre ei ca și cum ai scrie despre tine.
Când combini asta cu jurnalismul ies niște chestii faine de tot. Pe unele le găsești în pagina “Merită să vezi“. Altele sunt la cuptor.”
