Mindit, compania care „spionează” trecutul angajaților

minditVeridicitatea CV-urilor depuse pentru ocuparea unui post vacant din domeniul  financiar, medical, educațional, dar și în pozițiile de middle și top management, va putea fi verificată cu ajutorul serviciilor unei companii bucureştene. Mindit este prima companie din România specializată în verificarea trecutului angajaților.

Deoarece a crescut numărul exagerărilor, a omisiunilor și a falsurilor din CV-urile potențialilor angajați, procedura verificării trecutului profesional al acestuia vine ca o necesitate. Procesul de verificare are în vedere atât obținerea unor date oficiale (data angajării, responsabilități etc.), cât și informale (aspecte legate de etica muncii, confidențialitate, probleme de temperament sau relații profesionale).

“Pericolele la care se expun organizațiile prin intermediul aplicațiilor frauduloase nu se rezumă la discrepanțe minore sau ușoare exagerări în ceea ce privește experiența sau aptitudinile. Sunt cazuri în care falsurile nedescoperite duc la consecinte dramatice, cum ar fi angajarea unui individ care a fost anterior concediat pentru furt într-o poziție cu acces la fondurile clienților”, a declarat pentru Forbes, Irina Arsene, CEO Mindit.

Serviciile oferite de Mindit sunt disponibile companiilor din întreaga lume care pot să verifice trecutul unui actual sau potențial angajat român, mai ales în sectoare cu un grad ridicat de responsabilitate (medicină, management, vânzări, educație etc.).

Sursă: forbes.ro, mindit.ro
Sursă foto: Mindit

 

No Comments Yet

Comments are closed