Topul filmelor româneşti, după încasări

Locul 1: „Despre oameni şi melci” este filmul românesc cu cei mai mulţi spectatori în 2012, potrivit estimărilor realizate de Asociaţia Film România; pelicula semnată de Tudor Giurgiu a avut anul acesta 64.000 de spectatori şi încasări de 6.981.473 de lei.

Locul 2: comedia romantică semnată de Iura Luncaşu – „Minte-mă frumos„, care a avut 55.700 de spectatori şi încasări de 957.000 de lei.

Locul 3: „După dealuri” de Cristian Mungiu, titlu care se află, de altfel, pe lista scurtă de nouă filme din care vor fi alese nominalizările la Oscarul la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”. Filmul lui Mungiu a adus 55.000 de spectatori în cinematografele româneşti şi a avut încasări de 459.000 de lei.

Locul 4: „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” (regizat de Jesus Del Cerro), care a avut 42.500 de spectatori şi încasări de 680.000 de lei.

Locul 5: filmul lui Lucian Georgescu, „Tatăl fantomă„, care a avut 19.755 de spectatori şi încasări de 76.273 de lei.

Locul 6: „S-a furat mireasa„, (regia Jesus Del Cerro), cu 17.967 de spectatori şi încasări de 299.917 de lei.

Locul 7: debutul lui Silviu Purcărete în regia de film – „Undeva la Palilula„. Acest film a adus în cinematografe 14.850 de spectatori şi a avut încasări de 106.000 de lei.

Locul 8: „Ultimul corupt din România” de Sergiu Nicolaescu – film care a avut 13.195 de spectatori şi încasări de 225.816 lei.

Locul 9: „Şi caii sunt verzi pe pereţi” de Dan Chişu, care a avut 9.000 de spectatori şi 52.300 de lei încasări.

Locul 10: „Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude, cu 6.287 de spectatori şi cu încasări de 26.806 de lei.

Sursa: Mediafax

 

No Comments Yet

Comments are closed