O nouă galerie de artă şi-a deschis… aripile

rodinroissy2Din ianuarie 2013, cei aproximativ 100 de milioane de pasageri ce se perindă anual pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris, îşi pot cultiva gustul pentru artă în timp ce aşteaptă avionul.

Cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, noua galerie de artă denumită Espace Musées va găzdui lucrările unora dintre cei mai mari artişti ai lumii, în cadrul unor parteneriate încheiate cu muzeele din Paris sau cu fundaţii private.
Conceptul a fost împrumutat de la aeroportul din Amsterdam-Schiphol, care are deja o expoziție dedicată Rijksmuseum. Şi în SUA există aeroporturi care dispun de spaţii muzeale, consacrate însă aeronauticii. Muzeul aeroportului parizian – al 7-lea aeroport ca mărime din lume – este primul de această dimensiune și va propune noi expoziţii la fiecare șase luni.

Ușile muzeului s-au deschis zilele trecute, accesul fiind gratuit. Galeria de artă se află în terminalul 2E şi se prevede o medie de 1500-2000 de vizitatori pe zi.
Prima expoziţie îi este dedicată sculptorului Auguste Rodin şi cuprinde o colecţie de 50 de opere, printre care Epoca de bronz şi Sărutul.

Sursa foto: www.francetv.fr

No Comments Yet

Comments are closed