Primul număr al catalogului Marketing Tribe a fost lansat recent la Hotel Golden Tulip din Cluj-Napoca. Scopul lui este să faciliteze conexiunea dintre consumatorii şi furnizorii de servicii de marketing şi publicitate. Sub egida „Smarter by Association”, este singurul instrument de acest gen din industria locală, dedicat specialiştilor în marketing şi comunicare. Catalogul cuprinde segmentarea specializată a furnizorilor de servicii de MarCom, date de contact actualizate a 66 de agenţii, precum şi articole de specialitate.
“Catalogul face parte dintr-o serie de iniţiative gândite de IAA YP Cluj, prin care ne dorim să contribuim la dezvoltarea mediului local de MarCom. Ideea de trib reprezintă o invitaţie la asociere, adresată specialiştilor de marketing din companii ce activează în diverse sectoare de activitate, dar şi agenţiilor sau companiilor furnizoare de servicii de MarCom. Scopul nostru este să generăm idei magnet, care să diferenţieze produsele, să inspire piaţa şi să seteze noi standarde în industrie, contribuind astfel la dezvoltarea acesteia. Conţinutul catalogului se axează pe subiectele identificate în urma unei analize efectuate de către echipa IAA YP Cluj în rândul a 100 de specialişti de MarCom”, spune Victor Gavronschi, managerul proiectului.
[easyrotator]erc_98_1359122127[/easyrotator]