Svetlana Brădescu – Simion, specialist Coach și Consiliere la Centrul Shakti: „Aparența va reflecta întotdeauna esența, iar aceasta la rândul ei este influențată într-o anumită măsură de estetic. Corpul nu este doar vehiculul sufletului, este templul acestuia și cât timp vom ține cont de asta, toate vor beneficia de atenția cuvenită.”
Cum a început povestea Shakti?
Povestea Shakti a început cu un vis care era în cutiuța dorințelor imposibile, acelea care nu crezi că se pot realiza vreodată. În acel vis, omul era abordat ca un întreg – minte, trup și suflet -, iar frumusețea exterioară nu mai era separată de cea interioară. Acel loc era unul deosebit, al regăsirii stării de bine, al echilibrului și al armoniei.
Starea de bine a omului este cea care dă tonul în viața de zi cu zi. Ce motive duc la apariția dezechilibrului?
Motivele sunt multiple, în strânsă legătură cu complexitatea naturii umane. Principalul motiv este îndepărtarea de la firesc. Stilul de viață modern ne-a îndepărtat destul de mult de firesc și este sursa multor dezechilibre, deși aduce un confort aparent.
Minte, trup și suflet. Triada aceasta determină importanța unei abordări holistice în experiențele pe care un om le are la Centrul Shakti. Ce servicii asigură dinamica locului?
Noi abordăm fiecare oaspete în unicitatea lui și, în funcție de nevoile momentului, se creează un așa – numit cerc holistic, alcătuit din serviciile și terapiile necesare pentru a-l readuce într-o stare de echilibru și armonie. Acest cerc holistic este alcătuit din diverse masaje, terapii complementare – terapia craniosacrală, bowen, aromaterapia -, coaching, consiliere, art terapie, osteopatie, kinetoterapie și multe altele.
Cât de important este să existe o armonizare între aparența și esența omului?
Aparența va reflecta întotdeauna esența, iar aceasta la rândul ei este influențată într-o anumită măsură de estetic. Corpul nu este doar vehiculul sufletului, este templul acestuia și cât timp vom ține cont de asta, toate vor beneficia de atenția cuvenită.
Ce te inspiră în viața personală și se oglindește în activitatea ta de la Shakti ?
Mă inspiră capacitatea corpului nostru de a se vindeca atunci când învățăm să-l ascultăm și să-l îngrijim corect. Mă inspiră bogăția darurilor oferite de natură, atât prin nutriție, cât și prin intermediul plantelor vindecătoare. Ambele se reflectă în serviciile pe care le oferim, în abordarea noastră față de oaspeții noștri și în alegerea atentă a produselor cu care lucrăm.
Cea mai importantă lecție pe care vrei să o învețe persoanele care vă calcă pragul?
Iubirea și respectul față de sine.
Cum îți dorești să evolueze Shakti în următorii ani?
Shakti este aici pentru oameni și mi-aș dori să evolueze mereu în direcția nevoilor acestora.