Aşa cum aţi aflat, săptămâna aceasta, Revista Bulevard s-a mutat la Polul cumpărăturilor, în Polus Center. Nici nu am ajuns bine aici şi am aflat că mall-ul clujean a fost ales cel mai atrăgător mall din ţară. Complexul Polus Center Cluj a primit 92,8 % din punctele posiblile, în cadrul unei evaluări de tip Mystery Shopping, care a fost realizată de compania International Service Check.
Clienţii misterioşi implicaţi în proiect au urmărit organizarea generală, funcţionalitatea, atmosfera din mall-uri, dar şi administrarea locurilor de parcare. De asemenea, n-au scăpat de evaluare nici aspectul şi competenţa angajaţilor din magazinele şi restaurantele alese. După analizarea tuturor criteriilor posibile într-o astfel de evaluare, magazinele care s-au ridicat la aşteptările clienţilor cu peste 90% se află în Cluj Polus Center (95%) şi Afi Palace Cotroceni (91,7%).
Acest studiu a fost realizat între 15 decembrie 2012 – 9 ianuarie 2013 şi au fost făcute 12 vizite la fiecare dintre cele 23 de complexe comerciale selectate.
Pentru că suntem prezente în complexul Polus pentru câteva zile, ne-am gândit să vedem care sunt părerile clienţilor declaraţi, de data aceasta. Astfel, în următoarele zile vom sta de vorbă cu cei care au devenit clienţi fideli ai acestui mall.
Sursa şi sursa foto: poluscenter.ro, wall-street